Drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023

0
443

Drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, faţă de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăşi grila, iar indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul de la finalul acestui an, potrivit unui Proiect de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.  În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepţia soldei de grad şi a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Pe de altă parte, conform proiectului, “prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 13 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022”.