Salarii mari în intermedierile financiare, salarii mici în restaurante

0
366

Câştigul salarial mediu net a fost de 1.467 de lei în ianuarie a.c., în scădere cu 8,5% faţă de luna anterioară, iar cele mai mari valori salariale medii nete au fost înregistrate în intermedieri financiare (3.577 de lei), relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi. 

Pe de altă parte, cele mai mici câştiguri salariale medii nete – 852 de lei – au fost consemnate în domeniul hotelier şi restaurante. Potrivit INS, în luna ianuarie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.022 de lei, în scădere cu 187 de lei faţă de luna decembrie 2011. În raport cu evoluţia preţurilor de consum şi indicele câştigului salarial nominal net, câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2012, faţă de luna precedentă, a fost de 91,2%. Totodată, faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,3%, cu 11,5% mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2011. Datele INS arată că, în prima lună din acest an, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna decembrie 2011, când s-au acordat premii ocazionale (inclusiv pentru sărbători şi sfârşitul de an), sume din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (în funcţie de contracte). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna ianuarie 2012 a scăzut, ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (în funcţie de contracte).

Domeniul IT a fost mai puţin bănos

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în domeniul fabricării calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (-24,3%), în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, telecomunicaţii, activităţi de editare (scădere între 20 şi 23%), în fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea altor mijloace de transport, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) – între 17 şi 19%, în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – cu scăderi între 15 şi 17%.

Prelucrarea lemnului, prolifică salariilor

Pe de altă parte, creşteri importante de salarii au fost înregistrate în domeniul prelucrării lemnului, fabricării produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei) şi fabricării articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite (+10,1%), respectiv cu 7,3% în activităţi de poştă şi de curierat. În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net, în ianuarie faţă de luna decembrie, în Învăţământ (-2,6%) şi Sănătate şi Asistenţă socială (-1,7%). În activitatea de administraţie publică s-a consemnat o uşoară creştere (+0,2%) ca urmare a acordării de sume restante pentru diferite sporuri ori a plăţii concediilor de odihnă din anul precedent. Comparativ cu luna ianuarie 2011, în prima lună din anul curent câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3%, iar indicele câştigului salarial real a fost de 100,3%.