Toate marile companii din Uniune cotate la bursă vor trebui să ia măsuri pentru a crește prezența femeilor în posturi de conducere

0
256

Directiva, cunoscută sub numele de „Femeile în consiliile de administrație”, a fost adoptată marți, la zece ani după ce a fost propusă. Ea urmărește să se introducă proceduri transparente de recrutare în companii, pentru a garanta că cel puțin 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator sunt ocupate de membri ai sexului subreprezentat până la sfârșitul lunii iunie 2026.

Potrivit noilor norme, procedurile de selecție vor trebui să păstreze meritul drept criteriu esențial și vor trebui să fie transparente. Companiile listate la bursă vor trebui să transmită autorităților competente o dată pe an informații referitoare la reprezentarea femeilor și a bărbaților în consiliile lor de administrație. Dacă nu au îndeplinit obiectivele în domeniu, ele vor mai trebui să menționeze măsurile pe care intenționează să le ia în acest scop. Informațiile respective trebuie publicate pe site-ul companiei și trebuie să poată fi ușor de accesat.

Întreprinderile mici și mijlocii cu mai puțin de 250 de angajați sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei. Țările Uniunii trebuie să introducă norme care prevăd sancțiuni eficiente, disuasive și proporționale, de exemplu amenzi, în cazul companiilor care nu au proceduri de numire deschise și transparente. Un organ judiciar ar putea inclusiv să anuleze un consiliu de administrație ales de companie prin încălcarea principiilor directivei.

Evelyn Regner (S&D, Austria), coraportoare, a declarat: „Adoptarea Directivei Femeile în consiliile de administrație la zece ani de la propunerea sa reprezintă un important pas înainte pentru egalitatea de gen. În sfârșit, oferim femeilor o șansă echitabilă de a fi în poziții corporative de top și de a îmbunătăți guvernanța corporativă. Femeile sunt inovatoare, inteligente, puternice și capabile de multe lucruri. Eliminăm unul dintre principalele obstacole cu care se confruntă femeile pentru a obține poziții de top: rețelele informale masculine. De acum înainte, competența va conta mai mult decât oricând într-o procedură de selecție, la fel ca și transparența.”