Patru meciuri azi la Cupa Mondială

0
398

A treia zi a Mondialului din Qatar este prima în care avem patru meciuri. De la ora 12, în grupa C, se joacă Argentina – Arabia Saudită, campioana Americii de Sud fiind, evident, mare favorită, chiar dacă Messi s-a antrenat separat în ultimele zile. Chiar dacă nu mai abundă starurile în lotul său, Argentina pare o echipă mai unită, sub comanda lui Lionel Scaloni, dovedind asta şi la Copa America, anul trecut.

Celălalt meci al zilei din grupa C este Mexic – Polonia, de la ora 18. Reprezentanta Americii de Nord etalează mereu un joc spectaculos la turneele finale, în timp ce polonezii mizează totul pe Lewandowski. Colegi la Napoli, Lozano şi Zielinski sunt adversari în acest joc.

De la ora 15, în grupa D, avem Danemarca – Tunisia, iar de la ora 21, Franţa – Australia. Naţionala daneză este considerată cu potenţial de a atinge fazele fixale, mai ales după ce Eriksen şi-a revenit la forma sa maximă. Fără staruri precum Benzema, Pogba, Kante sau Nkunku, care au declarat forfait, campioana mondială, Franţa, n-ar trebui totuşi să aibă probleme cu selecţionata de la Antipozi, care, faţă de alte ediţii, nu mai propune vreun jucător interesant. Varane este şi el indisponibil, aşa că Upamecano şi Konate, foşti adversari ai Ştiinţei, pe când evoluau la Leipzig, vor face cuplu în centrul defensivei “cocoşilor”.