Tineri prinşi conducând autoturisme neînmatriculate şi neposedând permis. Unul dintre ei se afla şi sub influenţa alcooluluiis

0
330

 Doi tineri din Dolj au fost depistaţi , aseară, la volanul unor autoturisme care nu erau înmatriculate şi fără a poseda permis de conducere auto. În plus, unul dintre ei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În seara zilei de 20 noiembrie a.c., ora 18:55, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 561 A, pe raza localităţii. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. De asemenea, s-a descoperit că autoturismul are suspendată înmatricularea, din luna iunie 2018, iar numerele cu care circula, montate pe autoturism, aparţineau altuia, înmatriculat în Bulgaria.Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. În aceeaşi seară, ora 20:55, polițiștii Secției 6 Poliție Craiova au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Terpeziţa, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Râului”, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. De asemenea, numerele de înmatriculare provizorii, montate pe autoturism, erau expirate din luna ianuarie 2022. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.