Ştiinţa, remiză în Giuleşti, deşi a avut 2-0

0
603

Egalul Ştiinţei cu Rapid este important pentru moral, după patru victorii la rând în campionat şi într-o atmosferă care te intimidează, chiar dacă ai trecut, ca jucător, prin nişte meciuri cu miză. Ştiinţa a fost la înălţime în Giuleşti prin cei 700 de fani care au umplut până la refuz sectoarele alocate şi care au făcut un spectacol deosebit, şi numai pe jumătate prin prestaţia echipei. Oltenii au avut 2-0, dar n-au fost capabili să-şi păstreze avantajul. Prestaţia Ştiinţei din repriza secundă a fost modestă, dar semnalul de alarmă vine din altă parte. Vestiarul este în acest moment o bombă activată, iar discursul lui Mirel Rădoi a confirmat acest lucru. În sfârşit, un antrenor al Ştiinţei are curajul să dea cărţile pe faţă, să nu mai ascundă mizeria sub preş. Jucători care ani de zile au păcălit fotbalul sunt, în sfârşit, arătaţi cu degetul de cineva din interior, ba chiar de cel care are decizia în privinţa lotului, cel care munceşte zi de zi şi se implică total. Mihai Rotaru l-a dat afară pe Reghecampf, cel care se plia pe capriciile acestui lot, dar finanţatorul are parte acum de un tehnician care taie în carne vie, care nu mai acceptă compromisuri. Deşi naivii ar putea crede că Rotaru îl susţine pe Rădoi, e clar că soarta acestuia e pecetluită, că antrenorul  va părăsi echipa în curând şi „renegaţii” vor fi „vinovaţii fără vină”, vor fi reprimiţi în lot şi vor continua compromisurile care au împiedicat Ştiinţa să atingă performanţa supremă în ultimii ani. Dacă vrei cu adevărat să faci curăţenie, să renunţi la concesii, nu mai accepţi mofturi. De exemplu, Markovic este cunoscut drept un protejat al lui Rotaru, nu are cum să fie îndepărtat, chiar dacă e gras şi neprofesionist, iar Rotaru a spus deja acest lucru: “A fost golgheterul campionatului trecut, dacă nu punem golurile din penalty”. Rotaru nu mai precizează că Markovic sfidează pur şi simplu orice principiu de pregătire, indiferent de antrenorul pe care l-a avut, că, deşi are un talent incredibil, nu are nicio şansă să ajungă fotbalist decent, cu atât mai puţin unul de clasă. În privinţa unor specimene precum Hanca sau Vînă, Rotaru îşi va “proteja” decizia sau investiţia, el alegând să le ofere salarii enorme unor jucători care nu au avut niciodată o cotă reală, ci numai una artificială.

Discursul lui Rădoi la final: „O primă repriză total controlată de noi, în repriza a doua, prin atmosfera incendiară creată de public, s-au ridicat. Mingile pe atacanți ne-au creat probleme, dar din punctul meu de vedere puteam să câștigăm. Dominarea lor din repriza a doua se datorează publicului. Țin să îi felicit, nu am auzit nici măcar o înjurătură. Din punctul meu de vedere, acolo este punctul lor forte, chiar și când au un aut îl fac să pară că e un atac de unu la unu. Cred că din astfel de partide ar trebui să învățăm. Dacă voiam, îi țineam în lot pe. jucătorii excluși. Dacă se crede cineva mai presus decât alții, nu vor juca. Eu nu stau să mă rog de nimeni, eu cred că ar trebui să înțeleagă. Ai greșit o dată, îți mai dau o șansă, că am fost și eu jucător, dar la a treia ești exclus. Indolența, suficiența, nu stau să-i cântăresc pe toți. Pe Ivan l-am avut la tineret. L-am rugat să nu mai simuleze. Am pus și amenzi. Dar ce face? Simulează cu Voluntari și se accidentează. De Markovic m-am rugat să facă anumite lucruri. Dacă noi ne rugăm de el și ne dorim mai mult ca el, e o problemă. Sergiu Hanca a jucat titular toate meciurile. La Ocna Mureș putea fi o rușine chiar mai mare, ține adversarul într-una, de parcă eram la o miuță între noi. Pe Vînă l-am adus de la echipa a doua. Era acolo cu Nistor. Dan a știut să profite de șansă, el nu. Doamne-ferește să am ceva cu ei, departe de mine gândul ăsta. Momentan sunt excluși, vom vede pe ce perioadă. Eu când am vorbit de evaluare am vorbit serios”

Discursul lui Mihai Rotaru la digisport: Toți antrenorii care au fost la Universitatea Craiova au avut libertate. La Craiova sunt protejate principiile, nu jucătorii. Contează modul în care respectă jucătorii lucrurile, cum se antrenează, cum se îmbracă, cum vorbesc la televizor, ca să respecte valorile clubului. Avem niște principii pe care noi le urmăm. Știți foarte bine stilul meu, este un principiu de a nu spăla rufele în public. Mirel a avut tot timpul susținerea clubului, că a fost Rădoi, Balint, Devis Mangia, Papură, Pițurcă, toți au avut libertate. Echipa de fotbal o conduce Mirel Rădoi, clubul l-am condus eu. Acum se încearcă o trecere către Sorin Cârțu, încerc să-l sprijin cu ceea ce pot eu și să-i ofer autoritate.  Eu discut de principii, personal, pe Mirel Rădoi îl sprijin, totdeauna îl voi sprijini deciziile și îl voi încuraja pentru ca cei din clubul nostru să respecte principiile. Ne vom mula după punctul lui de vedere, dar nu e prima dată când sunt jucători trimiși la echipa a doua. A mai fost Vătăjelu, Băluță, Mateiu. Băluță după 6 luni la echipa a doua a devenit cel mai important jucător din România. Să le termin contractul și să le dăm drumul? Orice variantă e de luat în calcul. Să muncească și să redevină ce au fost e o altă variantă. Depinde de cum se comportă jucătorul în activitatea de zi cu zi. Sunt convins că dacă își vor revizui atitudinea vis a vis de viață și de activitățile de zi cu zi, sunt convins că ei sunt jucători care pot să ajute fotbalul românesc. În condiții de respect reciproc, ne sprijinim. Ivan anul trecut poate a fost printre cei mai buni jucători din campionat, Markovic a fost golgheterul campionatului, dacă nu punem golurile din penalty”.

Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova 2-2

Au marcat: Albu 24, Dugandzic 72 / Creţu 5, Baiaram 19.

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, D. Grigore, F. Ştefan – Kait, Albu (A. Ciobanu 61), Pănoiu – Sefer (Luckassen 46), Dugandzic, Ioniţă. Antrenor: Adrian Mutu.

Universitatea Craiova: Arlauskis – Papp , Mitrea, Screciu – Vătăjelu, Creţu, Căpăţînă, Nistor, Bancu (Martic 78) – Rivaldinho (Cîmpanu 90), Baiaram (Găman 66). Antrenor: Mirel Rădoi

Arbitru: Adrian Cojocaru.