“Aleg incluziunea”, la Şcoala Gimnazială Specială “Sf. Mina” din Craiova

0
391
Pe 11 noiembrie,  Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” a împlinit 71 de ani de activitate. S-a sărbătorit într-un mod inedit, în prima parte a zilei la Sala Sporturilor “Ion Constantinescu” din Craiova, alături de peste 150 de elevi cu și fără dizabilități intelectuale,  prin sport unificat în cadrul proiectului Școala Generației Unificate.
 După cum a precizat prof. Cristina Constantinescu, director al şcolii, au fost invitați de seamă: prof. dr.  Daniel Alexandru Ion– Inspector Școlar General , alături de inspectori școlari,  Cosmin Durle– Administrator public al județului Dolj , directori ai școlilor implicate în competiție și directorii școlilor speciale din Craiova. Deviza zilei a fost „Aleg incluziunea”. “Elevii prezenți la eveniment au participat, în paralel, la  gimnastică pe traseu aplicativ și au jucat baschet unificat. Competitorii au fost de la școlile: Şcoala Gimnazială Specială “Sf. Mina” Craiova”, Colegiul Național “Frații Buzești”, Colegiul “Ștefan Odobleja” din Craiova, Colegiul Tehnologic ”Constantin Brancuși” din Craiova, Școala Gimnazială ”Traian” din Craiova, Colegiul Național Pedagogic ”Stefan Velovan”, Liceul Teoretic ”Ștefan Anghel” Băilești, Asociația “Langon Down Oltenia” Centrul Educațional “Teodora”. La eveniment au fost invitate și echipe de baschet unificat din județele Gorj (Centrul Școlar pentru
Educație Incluzivă Târgu-Jiu), Vâlcea (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni) și Mehedinți(Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „C-tin Pufan”). Am avut susținători Colegiul
Național „Carol I” Craiova și Școala Gimnazială „Sf. Gheorghe” Craiova”, a mai spus Cristina Constantinescu. Programul Şcoala Generaţiei Unificate este finanțat de Excelenţa Sa Șeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, Președinte al U.A.E., Conducător al Abu Dhabi și Comandantul Suprem al Forțelor Armate al Emiratelor Arabe Unite prin @Special Olympics Europe Eurasia.