Lucrările la aducțiunea de apă de la Isvarna care traversează localitățile Șimnic, Ișalnița, Almăj și Coțofeni vor fi gata înainte de finalizarea contractului

0
535
Lucrările la aducțiunea de apă de la Isvarna, pe tronsoanele care încep din Craiova și traversează localitățile Șimnic, Ișalnița, Almăj și Coțofeni, sunt foarte avansate și vor fi gata înainte de finalizarea contractului. În prezent se lucrează pe raza localităților Almăj și Coțofeni. “Astfel, pe contractul de lucrări numărul 22, care pleacă din Craiova și străbate o parte din Șimnicu de Sus, șantierul este în proporție de 99% finalizat, iar pe contractul de lucrări numărul 21, progresul fizic este de 45%, termenul de finalizare fiind iunie 2024. Lungimea acestui tronson este de 13.867 metri de țeavă pafsin, de 1200 mm diametru, la o adâncime medie de 3 – 4 metri. Peste 6.200 metri de țeavă sunt deja introduși, iar pentru 4200 de metri s-au făcut deja probele de presiune”, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe pagina de Facebook.