“Cannabisul să trăiască!”, slogan la modă pentru mulţi şoferi: alţi doi au fost depistaţi, la volan, sub influenţa acestei substanţe

0
310

 Se pare că pentru mulţi dintre şoferi, sloganul la modă este “Cannabisul să trăiască!”. Conform acestuia, ieri alţi doi conducători auto au fost depistaţi , la volan, sub influenţa acestei substanţe.

Primul a  fost prins, la ora 18:20, de poliţiştii formaţiunii Rutiere Segarcea şi cei ai Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism , în comuna Cerăt. Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv pentru substanța cannabis, fiind transportat la spital pentru recoltatea de mostre biologice. În aceeaşi zi, ora 18.35, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Teasc, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Prelungirea Bechetului”, din municipiul Craiova. Şi acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv pentru substanța cannabis, fiind transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale.