Două milioane de euro pentru trei proiecte pilot dedicate tinerilor și antreprenoriatului

0
274

Europarlamentarul Victor Negrescu a obținut 1,8 milioane de euro pentru proiectele sale pilot dedicate tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului, reușind astfel să inițieze în activitatea sa din Parlamentul European zeci de acțiuni noi, de care a beneficiat inclusiv România, care au generat finanțări în valoare de aproape 80 de milioane de euro.

 “Împreună cu colegii mei din Parlamentul European am venit cu noi inițiative dedicate, de această dată, tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului și am convins Comisia Europeană să le sprijine cu fonduri consistente.

 Primul proiect îi are în vedere pe tinerii antreprenori pentru care vrem să instituim un program de formare, dezvoltare și acces la investiții printr-o platformă dedicată. Într-un context economic dificil este central să îi sprijinim pe antreprenorii la început de drum.

 Al doilea proiect se referă la un sistem de cooperare transfrontalieră pentru căutarea, găsirea și protecția copiilor ucraineni dispăruți în timpul războiului. Acest subiect este important pentru România care găzduiește în prezent zeci de mii de copii ucraineni.

 Cel de-al treilea proiect cuprinde măsuri destinate facilitării egalității de șanse în antreprenoriatul european. Doar prin deschiderea accesului la activități economice putem dezvolta Uniunea Europeană. Sunt bucuros că astfel reușim să avem un impact concret, generând acțiuni care ajută la identificarea unor soluții pentru domenii de acțiune neacoperite până în prezent de programele europene” a declarat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

 Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a votat, luni seară, cu majoritate de voturi, proiectul bugetului european pentru anul 2023.