Curg amenzile la “rutieră”, în Dolj. Merg şi infracţiunile

0
494
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat şase infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 44.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 15 permise de conducere.
Exemplele sunt multe, dar sunt prezentate cele care sunt prezentate apar  puţin ieşite din comun. Astfel, ieri, 6 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 35 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul “Nicolae Romanescu”, din localitate, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, respectiv cannabis. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul, sub influența alcoolului ori a altor substanțe. De asemenea,  aseară, în jurul orei  23:10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Pielești au observat , pe strada “Gării”, din comuna Robănești, un autoturism,  ce se deplasa din sens opus, al cărui conducător auto, la vederea polițiștilor a oprit brusc autoturismul pe marginea marginea părții carosabile și a coborât în fugă, ascunzându-se în vegetația forestieră din apropiere.  Polițiștii au pornit în urmărirea conducătorului auto, care a fost depistat și identificat ca fiind un  tânăr de 21 ani, din comuna Robănești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis. Nu este ultimul caz.  Acum vorbim de o faptă semnalată de poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală din comuna Poiana Mare. Astfel, ieri,  oamenii legii au fost sesizaţi, prin apel 112, de o femeie de 49 ani, din comuna Ghidici, cu privire la faptul că i-ar fi fost avariat autoturismul. “La faţa locului , s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un bărbat de 44 de ani, din Ghidici, în timp ce conducea un autoturism,  pe strada “Narciselor”, din localitate, ar fi lovit un autoturism care se afla staţionat, pe strada respectivă. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcootest, care a indicat o concentrație de 0,93 mg/l, alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, polițiștii au  întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.