Doljul şi Vâlcea deţin peste 50% din efectivul regional de salariaţi

0
379

La sfârşitul lunii decembrie 2011, efectivul salariaţilor din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia reprezenta 8,1% din nivelul naţional, se arată într-un raport al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Dolj. Conform acestuia, efectivul salariaţilor din economia Regiunii de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia a fost de 369.994 de persoane, cu 2.185 de persoane mai mult decât la sfârşitul lunii decembrie 2010. “În judeţele Dolj şi Vâlcea era concentrat 53,1% din efectivul regional de salariaţi”, a precizat Mariana Tănase, directorul Direcţia Regională de Statistică Dolj. Astfel, din totalul salariaţilor, 59,1% îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciilor, 38,7% în industrie şi construcţii şi doar 2,2% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit. În ceea ce priveşte rata şomajului în Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, aceasta a fost de 7,5% şi s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional, care este de 5,1%. “În Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, la sfârşitul lunii decembrie 2011, se aflau 69.252 de şomeri, aproape jumătate dintre aceştia fiind femei, respectiv 30.100 de persoane”, spune şefa DRS Dolj.  În teritoriu, cea mai mare pondere a şomerilor a fost deţinută de judeţul Dolj (36,7%), fiind urmat de Olt (17,3%), Mehedinţi (16,4%), Gorj (16,3%) şi Vâlcea (13,3%).