A IX-a ediție de Champions United, evenimentul care reunește liceeni cu performanțe din România

0
537

Champions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe, parte a programului educațional Creatori de Viitor. Este locul unde an de an, reunim zeci de liceeni, oferindu-le un program diversificat și interactiv, un mediu în care aceștia se lasă inspirați de mentori invitați și locul unde îi provocăm să aducă schimbare în societate. Lansat în 2014, proiectul a reunit până în prezent peste 800 de liceeni din peste 60 de localități din România și Republica Moldova.

Anul acesta, evenimentul se desfășoară în perioada 29 august – 3 septembrie, în Cluj-Napoca, și reunește 50 de liceeni selectați din peste 250 de aplicanți. Proiectul este susținut de la debutul său de Kaufland România, iar ediția din acest an e realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Universitatea Babeș-Bolyai.
Profilul participanților variază de la liceeni cu rezultate excepționale la
competiții și olimpiade naționale și internaționale, la tineri care performează în sport,
sunt activi din punct de vedere civic sau au o implicare deosebită în activități de
voluntariat, ori liceeni care performează în zona culturii și a artei.

Pîrvulescu Gabriela Mădălina și Cojocaru Ana-Maria, de la Colegiul
Național „Frații Buzești”, sunt liceenii cu performanțe remarcabile din județul Dolj care au fost selectați să participe la acest proiect.

An de an structura evenimentului diferă în funcție de anumite nevoi
identificate, însă o constantă în cadrul proiectului sunt sesiunile TRANSFORM, în
care invităm mentori – Creatori de Prezent așa cum îi numim noi – persoane care fac
performanță într-un domeniu, să intre în dialog cu liceenii prezenți în program.
Printre invitații de anul acesta se numără: Daniel David (Rectorul Universității
Babeș Bolyai), Lavinia Neagoe (Senior Engineering Manager at Google România),
Radu Umbreș (antropolog și lector univ. dr. la SNSPA), Răzvan Cherecheș
(profesor la Public School of Health, UBB), Oana Pocan (actriță, lector univ. dr.
UBB), Michael Bulzan (Director regional pe Europa, Africa, Asia Centrală și Orientul
Mijlociu la Duke University), Elena Nicolae (jurnalistă), Alin Chifor (student la
Facultatea de Drept și educator juridic pe platforma TikTok), Cristina Pîrv (cea mai
valoroasă jucătoare de volei din istoria României), care vor fi prezenți pe parcursul
evenimentului.

În agendă este cuprinsă și o sesiune online, cu 2 invitați speciali,
care vor intra live în dialog cu participanții: Mircea Geoană (Secretar General Adj. al NATO) și Cristian Presură (fizician și cercetător).

Începând cu ediția din 2022, introducem un nou tip de sesiuni în agendă de tip HARD TALKS. Luăm subiecte care nasc adesea polemică în societate și le tratăm cerebral, cu argumente indiferent de poziția avut față de subiect. Considerăm că societatea are nevoie încă de pe băncile liceului de acest exercițiu, din ce în ce mai des, acela de a purta un dialog în care putem crește și învăța unii de la alții, fără a pune pe primul loc
diferențele dintre noi, ci mai degrabă bunul simțul, empatia și argumentarea.
Un alt punct inedit din agenda acestui an este vizita la Centrul Regional de
Excelență pentru Industrii Creative (CREIC), unde participanții vor avea parte de
sesiuni interactive în cele 3 laboratoare de CGI & VFX, Design Development și
Machine Learning & Automation.

Ultima zi este dedicată unei vizite la Treepi, o locație rurală la 40 de km de
Cluj-Napoca, unde participanții vor interacționa cu o serie de susținători ai
programului din ultimii ani în cadrul unei biblioteci vii și vor concura într-o competiție
tip reality-show de cunoștințe și aptitudini. Pe lângă acestea, nu vor lipsi
experiențele culinare, jocurile de team building și tihna oferită de natură și
împrejurimi.

Mai multe informații despre programul Creatori de viitor se găsesc și pe
www.creatorideviitor.ro sau pe pagina www.facebook.com/creatorideviitor.