Cea de-a 41 -a ediţie a programului “Litoralul pentru toţi”

0
324

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, astăzi, cea de-a 41 -a ediţie a programului “Litoralul pentru toţi”, cu preţuri cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârful sezonului.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele, pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană. “Programul social “Litoralul pentru toţi”, a ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârful sezonului”, se menţionează într-un comunicat al FPTR.