Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision Song Contest

0
357

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat vineri, cu unanimitate de voturi, participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision Song Contest, care se va desfăşura în luna mai 2023 în Marea Britanie şi iniţierea demersurilor necesare identificării unei firme elveţiene de avocatură pentru evaluarea litigiului cu EBU. Potrivit calendarului stabilit de organizator, lista finală a ţărilor înscrise urmează a fi anunţată până la finalul anului.

Concursul Eurovision, la care Televiziunea Română participă la competiţia europeană din anul 1993, este una dintre cele mai populare competiţii muzicale internaţionale şi se desfăşoară în fiecare an, începând din anul 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.