S-au împlinit, ieri, şase luni, de la debutul celei mai mari crize militare şi umanitare, cunoscută de continentul european, după cel de al doilea război mondial, cu consecinţe serioase, în plan economic, asupra lumii întregi, şi speranţa unei soluţionări a conflictului pomenit e mai degrabă deşartă. Pentagonul insistă pe „lipsa totală a progresului ruşilor pe câmpul de luptă în ultimele săptămâni, în condiţiile în care principalele confruntări se derulează de-a lungul fluviului Nipru, de la Zaporojie la Kherson”. Autorităţile ucrainiene lasă să se înţeleagă că o contraofensivă este în pregătire pentru a relua controlul asupra regiunii Kherson, dar ruşii anunţă că au ranforsat zona. Kievul vizează, nu numai declarativ, cum procedează Volodimir Zelenski şi nu numai el, preluarea Crimeei, aflată sub tutela Moscovei, din 2014, şi mai multe depozite de arme şi tronsoane de cale ferată au fost distruse, deşi ruşii admit doar izolate cazuri de „sabotaj”. De altfel Kievul n-a revendicat oficial distrugerile pomenite. Regulat sunt trimise drone în peninsula Crimeea, cum au fost cele care au lovit sediul flotei ruse la Marea Neagră, la 1 şi 20 august. Dacă pe plan militar nu se înregistrează progrese de nici una din părţi, acelaşi lucru se întâmplă şi în plan diplomatic. Nici Moscova şi nici Kievul nu sunt pregătite să antameze negocieri, deşi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, dispunând de atuuri, asupra cărora nu mai insistăm, a mai sondat terenul în ultima vreme. „Rusia nu vede nici o posibilitate de contacte diplomatice şi se pregăteşte de un conflict pe termen lung”, potrivit ambasadorului Moscovei la ONU, citat de Financial Times, iar preşedintele ucrainian Zelenski solicită imperativ părăsirea teritoriului ţării sale de trupele ruseşti, înainte de orice negociere şi somează că dacă autorităţile separatiste din Doneţk organizează un proces contra militarilor ucrainieni, făcuţi prizonieri la Mariupol, orice negociere va deveni imposibilă. Situaţia era diferită în luna martie, când Zelenski evoca posibilitatea acceptării unui statut de neutralitate, cu condiţia ca securitatea ţării sale să fie garantată de mai multe state. Acordul de la Istanbul, întins pe 120 de zile, care permite reluarea exportului de cereale ucrainiene, pe mare, datorat diligenţelor preşedintelui turc Erdogan şi secretarului general ONU, Antonio Guterres, a reprezentat o firavă speranţă. În plan economic, aparent Moscova dejoacă pentru moment estimările pesemiste. Bank of Russia nu prevede decât o recesiune de 4%-6%, un recul consecvent faţă de 8%-10% cât estima Banca Centrală în aprilie. FMI a anticipat, după luna iulie un recul anual de 6% faţă de 8,5% în aprilie. Inflaţia ar putea atinge 12%-15% potrivit Bank of Russia, o creştere inferioară precedentelor previziuni. Dar sancţiunile europene au bătaie lungă. Şi reducerile progresive de cumpărări de petrol şi gaze ruseşti de către UE vor agrava pierderile Moscovei. Anunţul închiderii temporare a gazoductului Nord Stream, prevăzută pentru 31 august, generează destulă nelinişte. Ucraina are la rândul ei o situaţie dramatică şi PIB-ul s-ar putea contracta cu până la 50% pe 2022, potrivit ministerului Finanţelor, la 19 august. Ameninţarea încetării de plăţi este iminentă, în absenţa susţinerii externe, deocamdată extrem de robustă. La cea de a 30-a aniversare a independenţei sale, Ucraina –o ţară ce dispune de un potenţial economic, ştiinţific şi de resurse considerabile- este răvăşită de consecinţele unui război devastator. Nu se poate spune că doar Moscova –agresorul de netăgăduit- e de vină şi France Soir („Les mauvais maitres ukrainiens, trois decennies de ruine”) demonstrează cu argumente, destul de serioase responsabilitatea elitelor de la Kiev. Fiecare lună de război costă minimum 10 miliarde de dolari. Concluzia din Fance Soir: din 1991 până în 2022, înainte de război, ţara a fost ruinată de conducătorii ei, care preferă acum războiul, negocierilor. Iarna va fi greu de trecut. De toate ţările UE. Iar Joseph Borell, teoretic şeful diplimaţiei europene, opina la 22 august, aflat în ţara sa, Spania, că „conflictul care se derulează pe teritoriul ucrainian este unul convenţional, nu va fi de scurtă durată, şi obligă ţările europene să se implice fundamental, acestea trebuind să accepte misiunea formării armatei ucrainiene”. Pentru un şef al diplomaţiei europene nu sună prea grozav aserţiunea. Războiul, operaţiunea specială cum o numesc ruşii, e departe de a se încheia. Pagubele materiale, de până acum, sunt incalculabile. Numărul victimelor e copleşitor. Milioane de ucrainieni şi-au părăsit ţara. Toate semnalele nu indică decât continuarea şi complicare lui, prin livrarea de armament tot mai performant părţii ucrainiene. Şi a spera că se poate reveni la situaţia de dinaintea izbucnirii lui, dacă ne referim la integritatea Ucrainei, e tot mai dificil. Tentativa de asasinare a filozofului Aleksandre Dughin, care a antrenat moartea fiicei sale Daria, aclamată în segmentele ucrainiene, de media de socializare a ridicat nivelul de adversitate printre ruşi şi nu lasă nici o iluzie. Deşi o nedumerire stăruie: Natalia V. figura ca o naţionalistă ucrainiană în Garda Naţională. Cum ajunge ea, cu această amprentă militară, uşor de găsit, la Moscova este greu de înţeles. Dughin n-a jucat niciodată rolul dominant atribuit fiind mai degrabă un actor marginal cu idei marginale. Cu toate acestea Kievul, Washingtonul şi Moscova sunt profund determinate să câştige, motiv pentru care lasă puţin loc compromisului. Rusia nu se arată susceptibilă de a restitui în totalitate teritoriile ocupate, şi asta alimentează conflictul în Donbas, între separatiştii pro-ruşi şi guvernul de la Kiev de 8 ani. Escaladarea războiului e mai plauzibilă decât pacea.