Violonista Ioana Cristina Goicea, într-un concert simfonic pe scena Filarmonicii „Oltenia”

0
685

Ioana Cristina Goicea

Invitată să concerteze astă-seară, la Filarmonica „Oltenia”, solista Ioana Cristina Goicea – în prezent studentă la Hochschule für Musik und Theater din Rostock (Germania) – interpretează Concertul în Re major pentru vioară, op. 35, de Piotr Ilici Ceaikovski (coloana sonoră a filmului „Le concert”, 2009, regia Radu Mihăileanu). Îşi dă concursul şi Orchestra Simfonică a instituţiei, condusă de Alexandru Iosub, care oferă spre audiţie Simfonia a V-a în Re minor, op. 47, de Dmitri Şostakovici. Concertul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari). Următorul eveniment muzical al Filarmonicii craiovene, din 8 martie, va fi dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, prilej cu care îşi va da concursul corul de copii al instituţiei (dirijor: Manuela Enache).

Violonista Ioana Cristina Goicea este, în prezent, studentă la Hochschule für Musik und Theater din Rostock (Germania), la clasa prof. Petru Munteanu, şi bursieră a Fundaţiei „Matzen Stiftung” din Hamburg. A absolvit cursurile Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde i-a avut profesori de vioară pe Radu Popescu şi Rudolf Stamm. Din anul 2007 a beneficiat şi de îndrumarea maestrului Ştefan Gheorghiu. Vioara a însemnat o prezenţă permanentă în viaţa talentatei interprete, începând studiul acestui instrument de la vârsta de patru ani, sub atenta supraveghere a bunicului său şi a mamei sale, reputata violonistă Cristina Anghelescu. Palmaresul său de distincţii este impresionant: peste 25 de premii naţionale şi internaţionale. În anul 2005, tinerei violoniste i-a fost acordat Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Ioana Cristina Goicea cântă pe o vioară Vincenzo Rugieri (1720), oferită de Fundaţia „Sinfonima Stiftung” din Mannheim.

Născut în anul 1954, la Piatra Neamţ, Alexandru Iosub a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti (promoţia 1977). În domeniul dirijatului de orchestră s-a perfecţionat cu maestrul Constantin Bugeanu. În perioada 1977-1981 a activat ca violonist în Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, pentru ca, începând cu anul 1981, să desfăşoare o multilaterală activitate muzicală în Craiova: între 1981-1989 – dirijor al Teatrului Liric „Elena Teodorini”, din 1989 – dirijor al Filarmonicii „Oltenia”, din 1995 – profesor de vioară asociat la Liceul de Artă „Marin Sorescu”. S-a făcut cunoscut şi în calitate de compozitor, scriind muzică de scenă pentru Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” din Craiova; a orchestrat lucrări pentru ansambluri diverse.

 

Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 35, de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a fost compus în anul 1878 la Clarens, în Elveţia, şi dedicat lui A. Brodski (prima audiţie având loc la Viena, sub bagheta dirijorului Hans Richter). Lucrarea s-a impus în repertoriul general datorită valorii sale incontestabile, determinată de măiestria artistică a construcţiei, bogăţia melodică, factura instrumental-solistică şi expresia elevată; a fost aleasă să ilustreze, ca leitmotiv, coloana sonoră a filmului “Le concert” (2009, regia Radu Mihăileanu).

Alexandru Iosub

Referindu-se la Simfonia a V-a, Dimitri Şostakovici (1906-1975) mărturisea: „În centrul concepţiei ce stă la baza simfoniei mele am situat omul zilelor noastre, cu întreg zbuciumul său sufletesc; acest zbucium cuprinde în sfera lui stările lăuntrice ale omului contemporan, ale cărui idealuri nobile sunt ameninţate”, completând cu tristeţe: „Ideea ce transpare în subtextul simfoniei mele se centrează pe devenirea omului. L-am văzut, cu toate experienţele lui, chiar în centrul lucrării mele – lirică, de la început şi până la capăt. Finalul aduce o soluţie optimistă pentru momentele tragice din prima parte”. Cu toate dificultăţile şi opoziţia forurilor comuniste, prima audiţie a Simfoniei a V-a a avut loc la Leningrad, în 21 noiembrie 1937. Se spune că după terminarea concertului aplauzele au durat mai mult decât interpretarea integrală a Simfoniei, publicul apreciind cu intensă emoţie mesajul compozitorului.