Premierul României, Nicolae Ionel Ciucă : “Ceea ce apreciez la tinerii noștri este motivația puternică pentru performanță și inovație”

0
231

Premierul României, Nicolae Ionel Ciucă a transmis, ieri, un mesaj tinerilor, cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. „Ziua de 12 august, dedicată la nivel internațional tineretului, o sărbătorim anul acesta cu gândul la provocările care se prefigurează pentru viitorul apropiat pe fondul efectelor economice și sociale post-pandemie, ale schimbărilor climatice și ale războiului din Ucraina care au bulversat, practic, întreaga lume. Este firesc în acest context să ne gândim la cum va arăta viitorul generațiilor tinere și să ne solidarizăm eforturile pentru a depăși cu bine această perioadă dificilă, tema din acest an a Zilei Internaționale a Tineretului fiind tocmai solidaritatea între generații”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul României mai susține totodată că menirea oricărei generații tinere este de a prelua ștafeta de la generațiile de dinaintea lor. “Aflați însă la început de drum, tinerii au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta pe plan personal, profesional și social și pentru a-și pune în valoare fiecare calitățile și, astfel, succesele lor pot deveni un câștig pentru întreaga societate. Ceea ce apreciez la tinerii noștri este motivația puternică pentru performanță și inovație, iar acest lucru s-a văzut în ultima vreme prin rezultate deosebit de frumoase pe care mulți dintre ei le-au obținut în diferite competiții de anvergură, fie că vorbim de performanțe sportive, științe exacte, lingvistică sau alte domenii. Merită cu prisosință felicitări pentru munca și perseverența cu care au ajuns la astfel de rezultate și îmi doresc din toată inima să le asigurăm tinerilor toate condițiile pentru ca ei să-și poată împlini aspirațiile în România”, a precizat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului le-a mai spus tinerilor că acest guvern este preocupat de problemele cu care ei se confruntă și se adaptează la provocările vremii.

“Am venit deja cu soluții concrete pentru a sprijini tinerele familii și studenții cu credite subvenționate de stat, prin Programul ”Sprijin pentru România”. Avem, de asemenea, la nivelul Guvernului, programe și acțiuni prin care ne-am propus să-i familiarizăm pe tineri cu mecanismele decizionale, încurajându-i să se implice activ în viața societății. M-am bucurat să observ cu câtă seriozitate privesc ei viitorul și am încredere în potențialul lor” : Nicolae Ionel Ciucă