Război în Ucraina: Centrala nucleară din Zaporojia, temă de discuţie în Consiliul de Securitate al ONU

0
391

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte în regim de urgenţă în această după-amiază pentru a discuta situaţia centralei nucleare din Zaporojia, cea mai mare din Europa (6 reactoare). Moscova şi Kievul se acuză reciproc de responsabilitatea loviturilor. Situl este ocupat de armata rusă (500 soldaţi şi 50 de vehicule grele) dar este ţinta mai multor bombardamente de la începutul lunii, fiind considerată o bază de lansare de rachete. Agenţia internaţională pentru energie atomică (AIEA) a anunţat că a informat Consiliul de Securitate al ONU. Până în prezent situaţia radiologică este normală, opinează Comisia de informare independentă privind radioactivitatea.