Consiliul Judeţean Dolj va reabilita sălile de operaţii ale Spitalului de Urgenţă din Craiova

0
418

Cu câteva zile înainte, Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, anunţa că instituţia pe care o conduce va aloca o sumă de bani pentru primăriile din judeţe. Acestea trebuie să îşi acopere cheltuielile cu deszăpezirea din luna februarie a.c.. Proiectul s-a regăsit ieri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Dolj, şi a fost votat cu unanimitate de voturi. Un alt proiect dezbătut a fost legat de folosirea fondurilor distribuite Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Acest subiect a născut patimă în rândul consilierilor judeţeni PDL, care au dorit cu tot dinadinsul să şi-l asume, trasformând momentul în  unul electoral.

583,00 mii lei au fost aprobaţi ieri de consilierii judeţeni, din fondul de rezervă aş bugetului public al Judeţului Dolj pe anul 2012 pentru unităţile administrativ-teritoriale pentru înlăturarea efectelor ninsorilor produse în luna februarie a.c.. „E o sumă de aproape 6 miliarde care este repartizată după un criteriu în funcţie de numărul de sate. Zăpada a căzut peste toate localităţile indiferent de culoarea politică şi ne ducem cu bani în toate localităţile”, a declarat Ion Prioteasa. Deasemnea, aleşii judeţeni au fost de acord ca 50,00 mii lei să meargă la Consiliul Judeţean Vrancea pentru rezolvarea calamităţilor produse în urma căderilor de zăpadă.

Blocurile operatorii sunt nerenovate de 40 de ani

În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Dolj, mai mulţi dintre consilieri au cerut ca sumele de bani repartizate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, să fie gândite altfel. Mai multe comisii, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi cei doi vicepreşedinţi, Cristinel Iovan şi Dan Mogoş, s-au deplasat la spital şi au avut discuţii cu conducerea instituţiei. “Am constat că sunt atât de multe lucruri de făcut în acest spital încât nu ştii cu ce să începi. Am identificat unele chestiuni absolut şocante, în special în ceea ce priveşte blocurile operatorii care, unele de 40 de ani au rămas la fel. Ni s-au arătat instrumente de operaţii pe care scria made în URSS. Am stabilit împreună cu conducerea spitalului să ne implicăm cu toată forţa în reabilitarea tuturor celor 26 de blocuri operatorii care însumează peste 67 de camere, holuri, culoare, etc”, a spus Ion Prioteasa.

“Haideţi să încercăm să facem rost de 34 de miliarde pentru reabilitarea secţiei de Oncologie”

Consilierul judeţean PDL, Ştefan Stoica a încercat să speculeze politc acest moment, spunând că dacă nu ar fi atras atenţia atenţia asupra unor aspecte el şi colegii de partid, cele 26 de săli nu ar fi fost reabilitate: “Dumneavoastră aţi încercat să alocaţi o sumă importantă de bani pentru peisagistică şi panseluţe, nicidecum pentru aceste săli de operaţie, pentru terapie intensivă şi ce mai e nevoie. Aceste lucrări erau necesare de mulţi ani şi constatăm că în ultimii ani dumneavoastră ne-aţi furat nouă sănătatea prin neimplicare”. Replica la acuzaţiile aruncate de liberal-democratul Ştefan Stoica a venit din partea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cristinel Iovan: “Aş dori să vă reamintesc finanţările pe care cu toţii le-am votat pentru sănătatea doljeană şi regională: reabilitarea secţiilor de ATI, alocarea banilor pentru lifturi, iar acum venim şi efectuăm reparaţii curente în cele 26 de săli de operaţii. Eu cred că este comod să acuzi opoziţia. Dar nu  opoziţia este cea care a venit în România şi a închis aproape 60 de spitale, nu cred că opoziţia este cea care a redus în mod drastic bugetul alocat sănătăţii şi costurile pe pacient. Mergeţi la Guvern unde sunt colegii dumneavoastră şi preluaţi problemele cu care se confruntă acest spital. Haideţi să încercăm să facem rost de 34 de miliarde pentru reabilitarea secţiei de Oncologie. Preluaţi proiectele pentru Maternitate şi noi suntem dispuşi să venim cu o cofinanţare. Acestea sunt problemele reale, pentru care trebuie să facem cu toţii lobby la Bucureşti, indiferent de culoarea politică”. Într-un final dezbaterile pe acest subiect s-au încheiat, şi proiectul de hotărâre a fost votat.

 

Florin Petrescu

Prezent la şedinţa Consiliului Judeţean Dolj, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, conf. univ. dr. Florin Petrescu, a atras şi el atenţia asupra problemelor cu care se confruntă instituţia pe care o conduce: “Sunt o serie întreagă de probleme, dar pe care nu putem să le rezolvăm de unii singuri. Spitalul are nevoie de modificări, care necesită sume mari de bani. În urma discuţiilor pe care le-am avut la nivelul Consiliului Judeţean Dolj, dar şi la nivelul Ministerului Sănătăţii, am ajuns la concluzia că trebuie acordată prioritate anumitor aspecte. În urma vizitei de lucru în care ne-am deplasat prin toate sălile de operaţii, am constat că în afară de blocul operator de la etajul 5, care este recent renovat şi modernizat, restul sălilor necesită o reabilitare. Din cele 31 de săli ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, aproximativ 26 dintre ele necesită intervenţii. Este un lucru foarte important”.