Nu e pace la Bistreţ!

0
10062

Comună cu destule împliniri edilitar-gospodăreşti, în anii din urmă, cu o mulţime de proiecte europene, pe mandatul actualului primar Cristina Antonie, Bistreţul e antrenat de câteva luni într-o polemică aprinsă a acesteia cu ex-viceprimarul Dinu Aurică, destituit de consiliul local din funcţie, într-o şedinţă extraordinară, în decembrie anul trecut, surprinzător şi cu aportul consilierilor opoziţiei, dar şi din partid, decizie validată, duminică, în şedinţa Biroului Permanent judeţean PSD. Dinu Aurică a fost viceprimar şi în mandatul precedent, propus de Cristina Antonie, unul dintre primarii destoinici ai Doljului. De ce a ales să intre într-o confruntare deschisă şi perdantă cu primarul, care investise încredere în el, e o discuţie lungă şi întortocheată. Reproşurile primarului Cristina Antonie la adresa lui Dinu Aurică, aşa cum sunt enunţate, par credibile: dezinteres pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin prin Codul Administrativ, preocupări precumpănitoare pentru unele afaceri personale (lucrarea unor terenuri agricole, întreţinerea unui magazin, operaţiuni de transport cu tirul în portul Bechet ş.a.m.d.), toate acestea în timpul în care ar trebui să-şi exercite prerogativele de viceprimar. Lui Dinu Aurică i se mai reproşează, între altele, şi faptul că abuziv a lucrat nişte terenuri „muşcate” din islazul comunal. Pentru demiterea din funcţia de viceprimar, Dinu Aurică a acţionat-o în instanţă pe Cristina Antonie şi momentan postul este vacantat. Stranie situaţie: viceprimarul – potrivit Codului Administrativ – este ales prin vot secret, cu majoritate absolută din rândul consilierilor locali, la propunerea primarului sau a unui consilier local. Eliberarea din funcţie se poate face de consiliul local, prin hotărârea adoptată prin vot secret şi majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului, sau a unei treimi din numărul consilierilor. Un mic detaliu: pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cum, datorită exclusiv primăriţei Cristina Antonie, comuna a atras fonduri europene, venitul lunar al fostului viceprimar a fost augumentat, potrivit precederilor legale. Apărarea lui Dinu Aurică e precum roata de caşcaval: nu solidă, cât găurită. Fără a lua în calcul arsurile ce vor veni, nu şi-a văzut de treabă. A câştiga meciul cu primăriţa comunei, aflată la al patrulea mandat – cu bună vizibilitate – e o glumiţă de şofer de tir, cu icnete de îndârjire. E drept, invidia nu are nevoie de argumente.