Pe King Power Stadium (Wembley găzduieşte astăzi finala Euro la feminin), Liverpool a învins pe Manchester City (3-1) în prima finală de Community Shield, pe mandatul lui Jürgen Klopp. A fost o partidă de reală calitate tehnică, între câştigătoarea campionatului şi cea a Cupei Anglei. Au marcat Alexander Arnold (min 21), Mohamed Salah (min 83 – pen), Darwin Nunez (min 90+4), respectiv Julian Alvarez (min 70). Dacă Salah a fost şef de orchestră, Haaland se află încă în rodaj. Prin victoria de aseară, Liverpool a ajuns la 16 trofee de Community Shield, şi egalează pe Arsenal, dar nu pe Machester United care are 21 de trofee. Învinsă în 2020 de Arsenal, după executarea loviturilor de departajare, Liverpool nu mai câştigase trofeul din 2006 (2-1 cu Chelsea). În sezonul trecut, cele două echipe de top din Premier Ligue au remizat (2-2) atât în tur cât şi în retur, dar în semifinalele Cupei Angliei, Liverpool s-a impus (3-2). În campionat cele două echipe s-au bătut până în ultima etapă.