Dan Diaconu este noul prefect al județului Dolj, eliberarea din funcție a Danielei Barbu fiind decisă în ședința de Guvern de miercuri, 14 iulie. Daniela Barbu și-a dat demisia, la sfârșitul lunii mai, invocând motive personale.
După aproape două luni , printr-o hotărâre de guvern, s-a stabilit eliberarea acesteia din funcția de prefect al județului Dolj și numirea lui Dan Diaconu în locul ei.
„25.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind eliberarea doamnei Barbu Gheorghița-Daniela din funcţia de prefect al județului Dolj
Hotărârea a fost aprobată.
27.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind numirea domnului Diaconu Dan în funcţia de prefect al județului Dolj. Hotărârea a fost aprobată”, arată ordinea de zi a ședinței din 13 iulie. Reamintim că membrii BPJ ai PSD Dolj au votat, în unanimitate, în data de 29 mai, ca Diaconu să ocupe acest post.