Astăzi, 06 iulie, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi Biroului Centrul Universitar, alături de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj au desfășurat activități preventive, în căminele studențești din municipiul Craiova, pe linia consumului și traficului de droguri.
Studenții au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, dar și cu privire la consecințele asupra performanțelor școlare, relațiilor cu familia sau cu prietenii, aceștia fiind informați totodată și cu privire la prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri. De asemenea, în scopul prevenirii consumului de alcool sau de droguri, studenții au putut “experimenta” stările induse de consumul de alcool/droguri, în plan fizic și vizual, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe. În urma testării ochelarilor, tinerii le-au transmis poliţiştilor că au experimentat senzaţii precum dezorientarea în spaţiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greşită a distanţelor, confuzia sau senzaţia de pierdere a controlului. Scopul acestor acțiuni, care vor continua şi în perioada următoare, este acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos, ca alternativă la consumul de alcool sau droguri.