Prevenirea consumului de droguri printr-o campanie națională

0
461

Prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri reprezintă una dintre preocupările permanente ale Poliției Române. Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii. Aceștia sunt mult mai deschiși la nou, la risc, mai dispuși să încerce noi experiențe.

Astfel, în cadrul campaniei „Dincolo de aparențe”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul secțiilor 1 și 3 Poliție Craiova și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Dolj, au desfășurat activități, în municipiul Craiova, pentru prevenirea consumului și traficului de droguri. Principalul scop al acțiunii a fost conștientizarea tinerilor în privința riscurilor și consecințelor negative ale consumului de droguri și substanțe psihoactive, consecințele asupra performanțelor școlare, vieții familiale sau sociale, discutându-se totodată și despre prevederile legislative în materia traficului și consumului de droguri. Astfel de acțiuni informativ-preventive vor fi desfășurate și în perioada următoare, în spații publice intens circulate (piețe, centre comerciale, baruri, terase), spații extrașcolare, festivaluri, concerte sau evenimente publice, cetăţenii urmând a fi informați cu privire la prevederile legislative, consecințele și riscurile asociate, precum și instituțiile cărora le pot solicita sprijin și consiliere.