Şase românce calificate în turul 2 la Wimbledon

0
451

Numai puţin de 6 tenismene din România s-au calificat în turul secund la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului: Simona Halep, Ana Bogdan, Sorana Cârstea, Irina Begu, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu.

A şaptea româncă de pe tabloul principal, Gabriela Ruse, a fost şi ea aproape de a accede în turul secund, fiind învinsă greu, 6-2, 3-6, 5-7, după 2 ore şi jumătate, de recenta finalistă de la Roland Garros, Coco Gauff. Americanca va juca în turul următor cu Mihaela Buzărnescu, cea care a trecut în prima rundă de germanca Nastasja Schunk, locul 154 mondial, scor 6-4, 6-2.

Simona Halep, locul 18 WTA, a trecut de primul tur la Wimbledon, după ce a învins-o pe sportiva Karolina Muchova (Cehia, 81 WTA), scor 6-3, 6-2. În turul doi, Halep se va duela cu belgianca Kirsten Flipkens, locul 190 mondial.

Irina Bara, locul 122 mondial, s-a calificat în turul doi, după victoria cu Chloe Paquet, Franţa, locul 106 mondial, scor 6-2, 6-4. Bara va evolua în turul doi cu spaniola Paula Badosa, locul 4 mondial şi cap de serie 4.

Ana Bogdan, locul 111 mondial, s-a calificat în turul doi, după un meci de 61 de minute contra ucrainencei Daiana Yastremska, scor 6-2, 6-2. În turul doi, Bogdan va evolua cu Petra Kvitova din Cehia, locul 26 mondial.

În turul 2 s-au calificat luni şi Sorana Cârstea şi irina Begu.