În ultimii ani, stimularea gândirii antreprenoriale a devenit o prioritate peste tot în lume, constituind un motor al bunăstării oamenilor și comunităților; iar pregătirea tinerilor pentru provocările vieții reale, ținând cont de contextul actual și schimbările care au loc atât pe plan economic, cât și social, este important să se concentreze și pe această componentă antreprenorială, care să le permită să devină independenți și inovatori, să-și asume riscuri și să caute soluții creative la problemele existente, indiferent dacă vor lansa o afacere sau se vor angaja.
21 de consultanți voluntari HP Inc. România s-au implicat activ, investind peste 200 de ore din timpul lor, pe parcursul anului academic 2021-2022, în cadrul celei de-a treia ediții a programului HP LIFE, atât pentru sesiunile online de mentorat derulate pentru studenți, în cadrul Incubatorului JA BizzFactoryTM și în cadrul workshop-ului Virtual Innovation Challenge, cât și pentru webinarele facilitate, pe diferite teme conexe cu antreprenoriatul, administrarea afacerilor și utilizarea tehnologiei în business.
Astfel, voluntarii HPi-au sprijinit pe tinerii din 11 echipe, din 10 universități să își dezvolte și să-și îmbunătățească planurile de afaceri și start-up-urile create, conform specificului diferitelor industrii/sectoare de activitate (Educație și dezvoltarea carierei; Industrii creative, design și meșteșuguri; Afaceri sociale; Turism; Sport și outdoor; Agribusiness; Inginerie, științe aplicate, IT&C), prin feedback și consultanță, dar și prin exemple concrete și răspunsuri la întrebările echipelor legate de finanțe, marketing, clienți, vânzări, de sustenabilitatea și viabilitatea conceptelor de afaceri și posibilitatea de dezvoltare în viitor.
De asemenea, în cadrul webinarelor și al workshop-ului Innovation Challenge, mentorii au împărtășit studenților participanți din experiența lor profesională, cu exemple și soluții, pentru a se putea pregăti să lucreze în domeniul/jobul respectiv sau să își dezvolte propria afacere.
În plus, prin programul HP LIFE,6.747 detineri din toată țara, participanți la programul JA Educație antreprenorială,alături de profesorii lor coordonatori, au avut acces gratuit pe platforma JA InspireTM la resursele educaționale și au finalizat cel puțin un curs HP LIFE localizat în limba română, fapt care i-a ajutat să își consolideze cunoștințele și să înțeleagă, prin studii de caz practice, diferite aspecte legate de înfințarea unei afaceri,finanțare, marketing și comunicare, planificare strategică, previzionarea vânzărilor, administrarea operațiunilor etc.
Echipa Edible Cluj, formată din două studente de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, mentorată de doi voluntari HP, a participat la finala națională a Competiției JA Compania Anului 2022 și a prezentat un proiect antreprenorial de amenajare a grădinilor urbane productive pe acoperiș și oferirea de servicii de consultanță, amenajare și mentenanță a grădinilor. Echipa a fost premiată de către juriul competiției cu Best Tech Idea Award, susținut de HP Inc. România, și, cu finanțarea primită, tinerele vor continua să își dezvolte start-up-ul în perioada următoare.
„În cadrul Incubatorului JA BizzFactory, am reușit să transformăm ideea noastră măreață într-un plan realist. Nu am fi reușit acest lucru fără mentorii noștri din partea HP, care au crezut în noi și nu ne-au lăsat să renunțăm atunci când totul părea prea complicat. Ne-au inspirat să vrem și noi, într-o zi, să fim astfel de mentori pentru tineri la începutul aventurii lor antreprenoriale. Premiul Best Tech Idea Award, primit în cadrul competiției JA Compania Anului, înseamnă pentru noi încrederea unor oameni foarte mari în faptul că Edible Cluj poate și trebuie să existe. A fost confirmarea pentru care ne-am înscris în Incubator în primul rând și vom lucra neobosit în continuare pentru construirea primelor noastre grădini comestibile.” – studentele din echipa Edible Cluj