Peste 2000 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Dolj în primele cinci luni ale anului 2022

0
408

În primele cinci luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dolj au fost încadrate în muncă 2.166 persoane, dintre care 1.006 femei.

Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 1.118au peste 45 de ani,425 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 149 au între 30 și 35 de ani,151 au între 25 și 30 de ani, iar 323 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 974 provin din mediul urban, iar 1.192 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale/postliceale (773), urmate de cele cu cu studii profesionale 499. Numărul celor cu studii primare/gimnaziale este de 691, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 275.

“Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, se precizează într-un comunicat de presă.

Astfel, în primele cinci luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.996 persoane.