Cosmin Vasile : Voi susţine în permanenţă sportul atât prin investiţii, cât şi prin recunoaşterea performanţei

0
483
          91 de cluburi şi asociaţii sportive s-au reunit în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj. “Am participat la această întâlnire pentru a le arăta celor implicați în fotbalul județean că au un partener de nădejde în Consiliul Județean Dolj și în mine. Așa cum am oferit, pe tot parcursul anului trecut, echipamente sportive și mingi de fotbal echipelor din Liga a V-a, anul acesta vom continua să sprijinim în același fel și echipele din Liga a IV-a. Echipamente vor primi atât jucătorii, cât și portarii și arbitrii”, a declarat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean, prezent la această Adunare Generală.
Consiliul Județean Dolj desfășoară simultan mai multe campanii de susținere a sportului, una dintre ele fiind competiția școlară “Olimpiada de fotbal”, inițiată în acest an. În plus, vom sprijini performanța, ca de fiecare dată, recompensându-i pe acei sportivi care obțin rezultate deosebite.