Război în Ucraina: Conflictul ar putea dura ani!

0
369

Jens Stoltenberg, secratarul general al NATO a declarat pentru cotidianul german Bild am Sonntag, într-un interviu publicat astăzi, că războiul din Ucraina ar putea dura „ani”. Cu arme moderne –livrate suplimentar- probabilitatea ca Ucraina să preia controlul în Donbas a fost augmentată. Această regiune din estul Ucrainei este în bună parte sub controlul militarilor ruşi. În urmă cu o săptămână la Kulturanta (Finlanda) în compania preşedintelui Sauli Niinisto, Jens Stoltenberg reafirmase că războiul nu poate lua sfârşit decât la masa negocierilor. Şi cum orice pace presupune un compromis în materie de teritorii, chestiunea este de a cunoaşte preţul care trebuie plătit pentru pace. Cât din teritoriu, cât din independenţă, cât din suveranitate sunt dispuşi ucrainienii să sacrifice. Potrivit datelor HCR, 6,8 milioane ucraineni s-au refugiat, părăsindu-şi ţara, şi peste 8 mil. s-au deplasat în interiorul ţării. Sâmbătă, în cursul unei vizite surprinzătoare la Kiev, premierul britanic Boris Johnson a cerut aliaţilor Ucrainei o susţinere fermă pentru ca agresorul să nu triumfe în Europa. “Timpul este un factor crucial”, a scris Johnson într-un articol publicat în Sunday Times menţionând că în perioada următoare Kievul are nevoie de anduranţă strategică pentru ca finalmente să se impună.