N-au mai fost probleme în Dolj, la Matematică – Evaluarea Naţională

0
465

Astăzi, 16 iunie, s-a desfășurat probă scrisă la Matematică , din cadrul examenului de Evaluare Națională a absolvenților de clasa a VIII-a, sesiunea 2022. La nivelul județului Dolj au fost prezenți 4.089 candidați. Nu s-au prezentat la examen 273 de candidați din cei 4.362 înscriși.  Nu au fost elevi eliminați pentru tentativă de fraudă. “Sigur, este un număr destul de mare de absenţi, cel mai mare fiind la Şcoala Gimnazială “Anton Pann” din Craiova, unde au fost 38 de neprezentaţi, din cei 50 înscrişi. Oricum, cred că stăm foarte bine, în ceea ce priveşte prezenţa la examen , şi ne aşteptăm la rezultate bune, după evaluarea lucrărilor”, a precizat prof. Oana Zaharie, inspector general – adjunct al ISJ Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Evaluare Naţională.