Războiul din Ucraina a ajuns într-un moment crucial

0
427

Armata ucraineană consumă muniţia din epoca sovietică care se potriveşte sistemelor mai vechi, în timp ce ţara imploră Occidentul să trimită mai mult armament greu, iar Rusia acumulează un avantaj semnificativ în jurul a două oraşe de importanţă strategică din estul Ucrainei, relatează CNN.

Oficiali occidentali din domeniul informaţiilor şi al armatei consideră că războiul Rusiei din Ucraina se află într-o etapă critică care ar putea determina rezultatul pe termen lung al conflictului, potrivit mai multor surse familiare cu serviciile de informaţii americane şi occidentale.

Acest moment crucial ar putea forţa, de asemenea, o decizie dificilă pentru guvernele occidentale, care până acum au oferit sprijin Ucrainei cu un cost în continuă creştere pentru propriile economii şi pentru stocurile naţionale de arme.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, este pregătit să conducă un grup de lucru format din aproape 50 de ţări pentru a discuta despre criză astăzi, când SUA se aşteaptă la mai multe anunţuri privind pachete de arme şi echipamente pentru Ucraina, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării, citat de CNN. Oficialii ucraineni şi-au exprimat frustrarea că aceste muniţii vitale par ajung spre Kiev în mod fragmentat – şi au ridicat temeri că angajamentul occidental s-ar putea să se atenueze într-un moment decisiv.

„Cred că sunteţi pe cale să ajungeţi la punctul în care o parte sau alta va avea succes. Fie ruşii vor ajunge la Slovyansk şi Kramatorsk, fie ucrainenii îi vor opri aici. Iar dacă ucrainenii vor reuşi să ţină linia aici, în faţa acestui număr de forţe, asta va conta”, a declarat un înalt oficial NATO.