În ziua de 9 iunie a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, un minor de 16 ani, din comuna Radovan, a postat pe o reţeaua de socializare o înregistrare video în care se observă un exemplar canin rănit. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, la data de 8 iunie a.c., un tânăr de 18 ani, din Radovan, împreună cu 2 minori de 15 şi 16 ani, din aceeaşi localitate, ar fi aplicat mai multe lovituri unui caine de rasă comună, care a pătruns în curtea locuinţei tânărului. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile, cei trei ar fi procedat similar şi în cazul unui alt exemplar canin, metis din rasa Labrador, care de asemenea, a intrat accidental în curtea locuinţei tânărului de 18 ani. Cele două exemplare canine, aparţinând unui bărbat de 53 de ani, din localitate, au fost lăsate în custodia proprietarului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea cu intenţie a animalelor, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.