Delegația României prezentă la Gimnaziada 2022, competiție sportivă internațională care a avut loc în perioada 14 – 22 mai 2022, în Franța, a fost premiată, anunță Ministerul Educației într-un comunicat. Lotul a fost compus din 101 persoane (72 de sportivi, 9 arbitri, impuși de regulament, 19 antrenori și un şef delegație), iar, în urma participării, echipa s-a clasat pe locul 10 din 65, după numărul de medalii obținute.
„La această competiție (ediția a XIX-a), copiii noștri, de care suntem mândri și pe care îi felicităm din toată inima, s-au întors acasă cu 38 de medalii, obținute la cele 9 discipline sportive (atletism, gimnastică ritmică, lupte, judo, box, baschet 3×3, scrimă, rugby în 7 și tenis de masă) la care au participat.
De asemenea, s-au consemnat și clasări în imediata vecinătate a podiumului: un loc IV, 11 locuri V și 3 locuri VI. În clasamentul pe medalii România a ocupat locul 10 (din 65 de țări participante)”, potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu.
Instituția anunță că pentru premierea acestor performanțe, Ministerul Educației a alocat 260.625 lei. Premiile au fost următoarele, atât pentru elevii-sportivi cât și pentru antrenorii lor:
- Locul 1 – 4.000 lei
- Locul 2 – 3.000 lei
- Locul 3 – 2.500 lei
- Locul 4 – 2.000 lei
- Locul 5 – 1.500 lei
- Locul 6 – 1.000 lei
Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar si Universitar, a organizat participarea României, cheltuielile fiind de 550.000 lei (transport, cazare/masă, diurnă, echipament de prezentare), potrivit comunicatului citat. Gimnaziada este o competiție organizată, o dată la doi ani, de Federaţia Internaţională a Sportului Școlar (ISF), în colaborare cu cele mai respectate și renumite federații sportive internaționale. La Gimnaziadă, elevii cu vârste cuprinse între 16-18 ani au avut posibilitatea să participe simultan și la un program educațional bazat pe doi piloni – distracție și abilități. „Condițiile în care au participat copiii noștri și maniera în care s-a desfășurat această ediție a Gimnaziadei au fost atent supravegheate prin implicarea directă a tuturor federațiilor sportive naționale, cărora le mulțumesc”, mai precizează ministrul Cîmpeanu.