“Ziua Internaţională a Copilului”, sărbătorită şi de Poliţia de Frontieră Română

0
688

Luni, 30 mai a.c., Poliția de Frontieră Română a participat la Ziua Porților Deschise pentru copii la MAI. Evenimentul, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, se află deja la a XII-a ediție, continuând să se bucure de o largă apreciere, atât din partea copiilor, cât și a adulților. Alături de celelalte instituții din MAI, Poliția de Frontieră Română a fost prezentă la eveniment cu două standuri expoziționale.

Astfel, standul organizat la interior a cuprins exponate din colecția Muzeului Poliţiei de Frontieră Române, respectiv vechi uniforme militare, drapele de luptă şi arme utilizate de către grănicerii români în timpului primului război mondial, precum şi machete ale navelor folosite în supravegherea frontierei maritime. Colegii noștri le-au vorbit vizitatorilor despre istoria instituției și faptele de arme ale profesioniștilor care au străjuit hotarele țării de-a lungul vremurilor, căutând să transmită mesajul de respect față de tradiția armei și continuitate în timp. Totodată, la standul exterior, de mobilitate terestră, navală și aeriană, au fost prezentate publicului, alcătuit majoritar din copii, mai multe autospeciale, dintre care una cu termoviziune, o autospecială de control a documentelor, precum și alte mijloace auto utilizate în activitățile de supraveghere și control a frontierelor. Un element de atracție a fost una dintre ambarcaţiunile pe care polițiștii de frontieră le folosesc în activitățile de supraveghere a frontierei pe fluviul Dunărea. În egală măsură, publicul a fost încântat să vizualizeze, în premieră, o dronă de dimensiuni mari (elicopter de înaltă tehnologie fără pilot) pentru supravegherea multifuncţională a zonei de coastă de la Marea Neagră. Drona face parte din sistemul de supraveghere a frontierei maritime, serviciul fiind operaţional începând cu martie 2021 și pus la dispoziţie de către Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă – EMSA. Sistemul este utilizat atât pentru detectarea timpurie a unor situaţii/evenimente/incidente, cât şi pentru creşterea capacităţii de reacţie şi intervenţie în cadrul misiunilor specifice privind supravegherea şi controlul frontierei de stat, monitorizarea traficului naval, căutarea şi salvarea pe mare, protejarea mediului şi a faunei marine, precum şi asigurarea intereselor statului român în zona contiguă şi zona economică exclusivă. Toate standurile Poliției de Frontieră s-au bucurat de atenția publicului, care a venit în număr mare să afle detalii despre fiecare exponat în parte, descoperind astfel povești din activitatea colegilor noștri, chiar mici secrete care, pe unii dintre cei mici i-au făcut să-şi exprime dorinţa de a deveni polițiști de frontieră. Întrucât evenimentul a fost organizat în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie, polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră Române transmit tuturor copiilor, cu mult drag, urarea de La mulți ani!