Din 1 iunie, vor fi emise şi distribuite tichete pentru achiziţia de produse alimentare

0
445

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) începe, din 1 iunie, procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental ”Sprijin pentru România”. Tichetele cu valoare nominală de câte 250 lei sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie.  Peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete în valoare de 3,1 miliarde de lei.  ”O premieră, de asemenea, o reprezintă sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS)”, anunţă, luni, MIPE, într-un comunicat de presă.

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranşe, reprezentanţii MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde.