S-a terminat TÂRGUL OFERTELOR EDUCAŢIONALE pentru învăţământul tehnologic, printr-o reprezentaţie de gală, la Universitatea din Craiova

0
874

Astăzi, în holul  Universităţii din Craiova, a fost loc închiderea oficială a TÂRGULUI OFERETELOR EDUCAŢIONALE, în ceea ce priveşte oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ preuniversitar pe palierul învăţământ tehnologic, profesional şi dual. Timp de două săptămâni, unităţile de învăţământ de profil şi-au prezentat ofertele, la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, iar, astăzi, a fost prezentarea finală. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, organizatorul manifestării, s-a achitat cu “brio” de întreaga activitate, având şi sprijinul Universităţii din Craiova.

Aglomeraţie, astăzi, în holul Universităţii din Craiova: s-a închis, oficial, TÂRGUL OFERTELOR EDUCAŢIONALE, pentru elevii de gimnaziu, care ar putea să aleagă o unitate de învăţământ tehnologic, profesional şi, mai ales, dual, organizat, timp de două săptămâni, cu plecare de la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, de ISJ Dolj, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Camera de Comerţ şi Industrie Oltenia, colaboratori economici.

Învăţământul tehnologic profesional şi dual, sprijinit de peste tot

Manifestaţie de gală, astăzi, la Universitatea din Craiova, unde atât reprezentanţii învăţământului preuniversitar, cât şi cei ai celui universitar au fost prezenţi. “Mulţumim şi suntem onoraţi pentru această manifestare. Îi mulţumesc domnului rector, prof.univ.dr. Ionuţ Cezar Spînu, pentru sprijinul acordat. Noi, cei din preuniversitar, suntem colegii mai mici ai celor de la universitar. Pentru toată activitatea depusă timp de două săptămâni, nu pot decât să le mulţumesc cadrelor didactice din toate unităţile de învăţământ prezente aici, colegilor mei din inspectorat şi, nu în ultimul rând, elevilor şi părinţilor acestora. Dar, revenind, avem, la nivelul Doljului, ofertă foarte bună, în toate formele de învăţământ liceal – teoretic, profesional, etc. Vorbim despre această manifestare şi trebuie să spun că avem nevoie de specialişti, iar implicarea operatorilor economici este primordială, iar sprijinul acestora este extraordinar “, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al învăţământului doljean.  În acelaşi sens, a vorbit şi prof. Carmen Marcu, inspector pentru învăţământul tehnologic, profesional şi dual: “Au fost două săptămâni în care s-a promovat învăţământul tehnologic, profesional şi dual. Cred că am avut succes”. “Avem aproape zce ani de când avem parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, pe diferite proiecte. Universitatea din Craiova îi primeşte cu braţele deschise pe absolvenţii de liceu. Ceea ce s-a întâmplat, timp de două săptămâni, este un lucru extraordinar. Avem nevoie de specialişti. În acelaşi timp, le urez tuturor elevilor succes la examenele care încep: Evaluarea Naţională şi Bacalaureat “, a menţionat prof.univ.dr. Ionuţ Cezar Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

Nu se poate fără practică

Cum vorbim despre învăţământ tehnologic, fără implicarea operatorilor economici nu se poate discuta. “Sunt plăcut impresionat de acest program care s-a desfăşurat. Vreau să vă spun că Oltenia are nevoie de specialişti, mai ales în domeniul tehnic. Învăţământul dual a început se meargă foarte bine, iar dinamica este foarte mare. Vin mereu investitori, care au nevoie de forţă de muncă specializată. Nu se poate fără practică la locul de muncă.”, a declarat Gabriel Vlăduţ, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Oltenia. Dar, fără angajatori, nu se poate trăi. Astfel, redăm declaraţiile unor reprezentanţi de prestigiu în Dolj. “De mai mulţi ani, colabărăm cu unităţi de învăţământ din Craiova. Vorbim de Colegiul “Ştefan Odobleja” şi Liceul Tehnologic Auto. Am găsit, de la acestea două, tineri specializaţi, iar programul se va derula” – Oana Petcu, reprezentant “Ford “; “Am investit şi vom investi în învăţământul dual, deoarece credem că acesta este viitorul. Avem nevoie de tineri, avem nevoie de specialişti” – Mihai Georgescu, reprezentant “Casa Noastră – Q fort”.

Este nevoie de specialişti

Oferta liceelor de profil tehnologic, profesional şi dual a fost amplă, astfel că am discutat şi cu doi reprezentanţi ai acestora. “Sigur, încurajăm învăţământul de acest fel, pentru că avem nevoie de specialişti. Fără ei, nu se poate” – prof. Simona Ciulu, director al Colegiului “Ştefan Odobleja”, cea care s-a implicat în dezvoltarea învăţământului dual în Dolj; “Avem o ofertă foarte bună şi suntem printre cei care suntem dotaţi cu tehnologie de ultimă oră. Îi aşteptăm pe copii să vină aici, fiindcă este nevoie de specialişti în România”. De asemenea, prof. Nicoleta Troanţă, director al Liceului Tehnologic Auto din Craiova, a precizat. “Este clar că avev nevoie de meseriaşi, aşa cum li se spune. De aceea, noi vom merge pe calea formării acestora, iar oferta noastră credem că este foarte bună”.