Bunuri susceptibile de contrafacere, de peste 200.000 de lei, confiscate de poliţiştii doljeni

0
333

În perioada 18-20 mai a.c., polițistii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat o acțiune la nivel județean pentru prevenirea și combaterea activităților economice ilicite în domeniul drepturilor de proprietate industrială. În cadrul acțiunii au fost verificate 17 societăți comerciale și 11 persoane fizice, fiind constatate 9 infracțiuni prevăzute de Legea nr.84 din 1998 _privind mărcile și indicațiile geografice_, precum și 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate 741 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, valoarea acestora fiind de 204.500 de lei. Produsele au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare._