Universitatea Craiova, campioană la Liga Elitelor U16

0
513

Formaţia de juniori U16 a Universităţii Craiova a câştigat Liga Elitelor, impunându-se, ieri, pe stadionul “Concas” din Buzău, cu 3-1, în finala cu Farul Constanţa. Puştii Ştiinţei au marcat prin: Barbu, Tomșa și Lupulescu. Antrenorul Bogdan Budescu a început cu: Găgeatu – Tudorescu, Balaci, Ene, Nierlescu, Lupulescu, Tonșa, Barbu, Lăpădătescu, Piele, Chiriță. Rezerve: Goga, Mihalea, Dan, Badea, Neacșu, Calotă, Poenaru, Drăgancea, Roman.

Universitatea Craiova va mai disputa finala Ligii Elitelor şi la U17, contra Universităţii Cluj. Totodată, formaţia U15 a Ştiinţei va juca, în Bănie, semifinala Ligii Elitelor, cu Farul.

Tot ieri, echipa a doua a Ştiinţei s-a impus net, scor 5-1, pe “Extensiv”, în penultima etapă a play-out-ului seriei C6, cu Sporting Roşiori, goluri marcate pentru gazde de: Trică (2), Domnu, Bană şi Danciu. Antrenorul Cornel Papură a început cu: Rusu – Mocanu, Mitran, Neţoiu, Olteanu – Sala, Domnu, Danciu – Neaţă, Ciolacu, Trică. Rezerve: Vlăsceanu, Cristescu, Pârvu, Iepure, Bană, Popa, Istratie.