Cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din 4 martie, o mare manifestaţie de susţinere a lui Vladimir Putin a reunit, joi, 23 februarie, la Moscova, circa 130.000 de persoane, potrivit organizatorilor. În rândul simpatizanţilor actualului premier rus se distingeau îndeosebi femeile în haine de blană, pe sub care purtau tricouri cu inscripţia „Eu votez Putin” sau cocarde cu mici inimioare în culorile Rusiei. Potrivit experţilor ruşi apropiaţi Kremlinului, 53% dintre femei sunt favorabile premierului, dar ipoteza nu este pe deplin împărtăşită. Încă din vara trecută, au înflorit pe Internet mesaje video cu titlul „Fetele lui Putin”, dar şi altele, precum „Lacrima lui Putin”, totul în cadrul unei campanii prezidenţiale situate în prelungirea celei din anul 2000, când coruri de femei lăudau virilitatea şi sobrietatea „omului forţe al Rusiei”. „În prima sa campanie prezidenţială, în 2000, Vladimir Putin şi-a construit o imagine în antiteză cu Boris Elţân, „ursul rus”. În timp ce acesta din urmă era cunoscut ca bolnav şi alcoolic, Vladimir Putin sugera imaginea bărbatului care nu bea, face sport, practică judo-ul, ucide balene sau urşi”, îşi reaminteşte Helene Blanc, politolog şi co-autor al cărţii „Rusia albastră”. „Elţân a adus prejudicii onoarei ruşilor, lăsând locul construirii unui cult în jurul personalităţii lui Putin, omul care vrea să reprezinte vigoarea în faţa celor care sfidează legea”. Acum câteva luni, printr-o reclamă difuzată pe Internet, campania a luat o turnură aproape pornografică, fără o linie de demarcaţie clară între actul sexual şi actul de votare. Publicitatea a escaladat neverosimil, până la erotizare, vineri, 24 februarie, prin sloganul „Votez pentru prima dată, este precum ţi-ai pierde virginitatea, dar important este faptul că alegerea e bună: Vladimir Putin”. O tânără este prezentată în cabinetul unui doctor, explicându-i temerile de a-şi pierde virginitatea. „Nu merită să-ţi fie frică. Important este să ai încredere în cel pe care îl vei alege, pentru că încrederea este dragostea, iar în el putem avea încredere”, spune doctorul, privind către o fotografie a lui Vladimir Putin dintr-o revistă aflată în geanta tinerei. Pe de altă parte, există convingerea că Putin va primi un al treilea mandat de preşedinte, dar aderenţa lui la putere este mai nesigură decât a fost vreodată. Imaginaţia staff-ului de campanie a lui Putin se dovedeşte, însă, inepuizabilă. Fiindcă în Rusia fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, conform statisticilor, este ilustrat prin faptul că la 150 de decese se înregistrează 100 de naşteri. Ori, tocmai această politică pro-natalistă a lui Vladimir Putin generează interes în rândul tinerilor. Sondajele de opinie indică o victorie a lui Putin, din primul tur, cu 58,7% din voturi, conform FOM, sau cu 66%, conform institutului independent Levada. Cu toate acestea, este ştiut că la mijlocul lunii noiembrie 2011 popularitatea lui Putin scăzuse până la 42%. „În Rusia, studiile şi sondajele nu sunt foarte fiabile, pentru că ruşii nu spun întotdeauna ceea ce gândesc”, afirmă Helene Blanc. Pentru politologul menţionat, „nici un candidat nu-l ameninţă pe Putin, doar Ghenadi Ziuganov, din partea Partidului Comunist, care cere restalinizare, este un adevărat candidat, ceilalţi sunt momeli”. Numele celorlalţi candidaţi, Vladimir Jirinovski, fost membru KGB, Serghei Mironov, fostul preşedinte al Senatului rus, şi Michael Prokhorov, un submarin al KGB-ului, cum menţionează aceeaşi Helene Blanc. În orice caz, cel mai important lucru nu este modul în care votează oamenii, ci modul în care se numără buletinele de vot. Frauda este larg răspândită şi repetiţia generală s-a făcut la alegerile parlamentare. Opoziţia rusă a mobilizat, ieri, câteva mii de persoane, de-a lungul unui bulevard din Moscova, sub sloganul „Nu-l lăsăm pe Putin să intre în Kremlin”. Poliţia din Moscova a estimat numărul participanţilor la 11.000, opoziţia la 30.000. O altă manifestaţie, organizată de partidul de opoziţie Iabloko, a reunit între 3.000 şi 4.000 de persoane la St. Petersburg, al doilea oraş al ţării, sub sloganul „Rusia fără Putin”. Prezidenţialele ruse vor avea loc la 4 martie, într-un climat de contestare fără precedent de la venirea la putere a lui Putin, actualul premier, acum dornic de revenire la Kremlin.