În sprijinul refugiaților ucraineni: donație a Fundației Groupe Renault România

0
515

Fundația Groupe Renault România s-a alăturat efortului de susținere a celei mai profunde cauze umanitare a momentului: cea a valului de refugiați din Ucraina. Pentru a veni în sprijinul acestora, fundația a donat Crucii Roșii Române patru autoutilitare: două Renault Master şi două Renault Kangoo. Perfect adaptate transportului de produse de necesitate, aceste vehicule vor fi utilizate de voluntarii Societății Naționale de Cruce Roșie din România în transporturile umanitare pe care le vor face pentru a asigura accesul refugiaților din Ucraina la materiale medicale, alimente, apă şi alte bunuri vitale.
De asemenea, Fundația Groupe Renault România a oferit C.R.R. o donație în bani, precum şi produse neperisabile şi de igienă colectate în urma unei campanii interne în rândul angajaților.