Deputatul PSD Alina Tănăsescu: „Susţinerea companiilor româneşti a fost şi rămâne o prioritate strategică pentru parlamentarii şi miniştrii social-democraţi!”

0
724

70% dintre măsurile pe care Partidul Social Democrat le-a impus în programul economic al guvernării vizează soluţii şi scheme de ajutor pentru IMM-uri şi antreprenori.Cele mai importante dintre acestea se referă la: zero taxe pentru creşterea cu 200 de lei a salariului minim; acordarea a 75% din salariu pentru şomaj tehnic angajaţilor de la companiile care se confruntă cu probleme financiare;creşterea cu 50% a tichetelor de masă; sprijin pentru transportatori şi distribuitori la fiecare litru de combustibil achiziţionat;ajutor de stat de 1 miliard de lei pentru stimularea investiţiilor majore din economie în industria prelucrătoare, construcţii, turism, comunicaţii, sănătate şi asistenţă socială; actualizarea preţurilor materialelor de construcţii din contractele privind investiţiile publice; acordarea de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile ale căror cheltuieli cu utilităţile au crescut cu mai mult de 15%.

În viziunea PSD este esenţială sprijinirea firmele care produc în România. „Fabricat în România” este conceptul economic determinant al PSD, iar toate programele de sprijin lansate arată fără echivoc capacitatea PSD de a le transforma în realitate. Tot ce se fabrică în ţara noastră înseamnă locuri de muncă pentru români şi totodată reprezintă susţinerea producătorilor autohtoni. Prin toate programele şi măsurile dedicate IMM-urilor ne interesează să oferim garanţii pentru sute de mii de angajaţi care vor avea locuri de muncă stabile şi sigure. Acesta este principiul care stă la baza proiectelor şi iniţiativelor propuse de parlamentarii social-democraţi şi miniştrii PSD din actualul guvern.

Alte măsuri iniţiate de PSD se referă la finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească. Este vorba de PROGRAMUL IMM PROD – pentru industrializarea economiei, PROGRAMUL RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor şi PROGRAMUL INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii. Programele vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanţii şi granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanţare a creditelor contractate de beneficiari. Obiectivul lor este deblocarea accesului la finanţare pentru firmele care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii şi asigurării continuităţii activităţii, în actualul context internaţional de criză.

Toate măsurile şi programele de stimulare economică şi de intensificare a investiţiilor odată intrate în vigoare contribuie la dezvoltarea şi diversificarea activităţii IMM-urilor în special în domeniul producţiei, la creşterea siguranţei locurilor de muncă şi în final la diminuarea impactului negativ al majorărilor de preţuri la energie.

PSD a fost întotdeauna un partener al antreprenorilor, indiferent că a fost în opoziţie sau la guvernare pentru că sectorul IMM-urilor constituie structura de bază a economiei, acestea reprezentând 99% din întreprinderile de la nivel naţional. IMM-urile trebuie susţinute permanent pentru că au rolul de motor principal al creşterii economice.