100 de localităţi vor participa la misiunea UE pentru orașe inteligente

0
547

Comisia a desemnat ieri, 28 aprilie, cele 100 de orașe din UE care vor participa la misiunea UE pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, așa-numita misiune „Orașe”. Din România sunt trei mari oraşe : Bucureşti, Cluj şi Suceava.

Cele 100 de orașe se află în toate cele 27 de state membre, iar alte 12 orașe se află în țări asociate sau cu potențial de a fi asociate la programul Orizont Europa programul UE pentru cercetare și inovare (2021 – 2027).

Zonele noastre urbane găzduiesc 75 % dintre cetățenii UE. Pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2. Prin urmare, este important ca orașele să acționeze ca ecosisteme de experimentare și inovare pentru a le ajuta pe toate celelalte în tranziția lor spre a deveni neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Tranziția verde este în plină desfășurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care își stabilesc obiective și mai ambițioase. Aceste orașe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideți să începem să acționăm chiar de astăzi.”

Misiunea „Orașe” va primi finanțare în valoare de 360 milioane EUR în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acțiunile de cercetare și inovare vor aborda mobilitatea curată, eficiența energetică și planificarea urbană ecologică și vor oferi posibilitatea de a elabora inițiative comune și de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Beneficiile pentru orașe includ consiliere și asistență personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii și gestionată de NetZeroCities, finanțare suplimentară și oportunități de finanțare, precum și posibilitatea de a se alătura unor acțiuni de inovare și unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunități de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între orașe și de sprijin pentru implicarea cetățenilor în misiune.

Sursa : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/comisia-desemneaza-cele-100-de-orase-care-vor-participa-la-misiunea-ue-pentru-orase-inteligente-si-2022-04-28_ro