Papp, după eşecul cu Sepsi: “Toţi am jucat prost”

1
475

Fundaşul Universităţii Craiova, Paul Papp, a avut un discurs realist după eşecul din turul semifinalei cu Sepsi, admiţând că el şi colegii săi au făcut un joc slab, că unora dintre jucători “li s-au urcat la cap victoriile din ultima perioadă”, iar eşecul a venit în consecinţă.

„Toți am făcut un joc prost. Toți, toți! Mai ales în prima repriză. Asta este, mergem înainte, e un duș rece pe care trebuie să-l uităm pentru că luni ne așteaptă un meci greu la Pitești. Cred că am fost neatenți, așa s-a scris istoria partidei. Alte ocazii nu au mai avut, am avut și noi ceva, dar e un joc slăbuț. Poate ne trezim puțin. Știți cum sunt oamenii, poate unora li se urcă la cap. Cred că avem o echipă capabilă pentru meciul următor. Noi vorbim de locul doi, suntem sub două echipe. Nu vreau să vorbesc despre titlu, e greu, e foarte greu. Noi trebuie să o luăm pas cu pas și sper să prindem locul doi”.

În schimb, Andrei Ivan nu a fost deloc de acord cu Papp, spunând că nu a fost un duş rece, de parcă ar fi scor de calificare, că Sepsi are o echipă foarte bună (formată din nişte anonimi şi refuzaţii de la Craiova, n.r.), că vor lucra la antrenamente să nu mai primească gol precum cel de 2-1, de parcă n-au avut timp de un an să evite astfel de goluri stupide şi s-a declarat convins că totul va fi bine în următorul meci, de la Piteşti. Ivan a punctat totuşi corect faptul că absenţa lui Reghecampf de pe bancă a cântărit enorm.

„A fost un meci foarte greu. Sepsi are o echipă foarte bună! Chiar dacă se bate în play-out, eu cred că are echipă de play-off. Vom avea returul pe ‘Ion Oblemenco’ și vom vedea. Nu a fost un duș rece. Am pierdut pe final în fața unei echipe bune. Golul doi l-am luat pe un contraatac. A fost o greșeală a noastră, dar vom lucra la antrenamente să nu se mai întâmple. A fost foarte greu fără Reghecampf pe bancă, ştia să ne împingă de la spate, știa ce să ne zică, dar în meciul următor va fi bine” a spus Ivan.

1 COMENTARIU

  1. 2012-2021 Cum au aparut profetiile? Sunt un sambure de adevar? Sau de minciuna? Profetiile au fost facute de astrologi si alte persoane culturale din diferite motive si diferite scopuri istoriografice si ale imaginarii timpurilor si epocilor.Inca din cele mai vechi timpuri ale civilizatiilor oamenii au obsevat tipare in miscarea naturii, anilor, stelelor si ale statelor… E posibil ca cea mai realista/simpla/normala si foarte intalita forma de organizare a statelor sa fie tulburarea bipolara cu 2 poli de putere care apare in istoria imperiilor inca din cele mai vechi timpuri: Egiptul-Babilonul,etc.Astfel de ce istoriile acestea, pozitiile statelor in zone similare pe aceleasi continente apar mai des repetitive prin secole.La fel repetitivi sunt si anii suprapopularii,(overcrowding-ul fiind o tulburare sociala care apare foarte des la sobolani, de aici poate ca astrologii au gasit ca anii sobolanilor sunt mai predispusi la tulburari sociale), anii migratiilor, anii furtunilor, anii secetelor ect… care in miscarile astrologice ar avea vagi asemanari cu afeliul si periheliul orbitelor planetelor care corespund in statistica cu parabola de sus si de jos a cresterilor si descresterilor populatiei,a pietelor,a apelor,iar in astrologie cu fazele lunii, eclipselor…S-ar intoarce URSS? URSS a falimentat si cand era cu intreaga zona CAER.Statele nordice au o gaura agricola care le duce la colaps al cresterii populatiilor cum e Siberia.Asiaticii au la fel o problema agricola foamea.De aceea URSS a incercat in 1979 sa cucereasca SEAsiei sau Pluto/Mercur din astrologie.Astfel probabil noul vis al URSS ar fi sa recucereasca foamea asiei? Unii zic ca rasele au cate o boala genetica, de ex albii ar avea alzheimer si asiaticii sindromul down.

Comments are closed.