Război în Ucraina: Situaţie critică la Mariupol

0
662

Dacă Moscova afirmă că deja controlează aproape în totalitate oraşul Mariupol şi a lansat un apel la depunerea armelor, de militarii ucrainieni, concentraţi în perimetrul complexului metalurgic Azovstal, ca ultimă şansă, garantându-li-se viaţa, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat ieri că situaţia în portul strategic este „inumană”, solicitând partenerilor furnizarea de arme grele necesare, pentru reducerea presiunii. Ocuparea Mariupolului ar constitui o victorie importantă pentru Rusia, întrucât i-ar permite consolidarea unei legături de-a lungul ţărmului la Marea Azov, cu regiunea Donbas. După distrugerea navei amiral a flotei ruse Moskva, la Marea Neagră, Rusia este sub şoc, „operaţiunea militară specială” a lui Putin, lansată în februarie, atingând un nou nivel. Serioasa lovitură primită de armata rusă ar putea avea grele consecinţe.