Roguljic: “Mă bucur să fiu arma secretă a Craiovei”

0
577

Mijlocaşul croat al Universităţii Craiova, Ante Roguljic, spune că a fost asaltat cu mesaje din partea fanilor după ce a marcat golul decisiv pentru victoria cu CFR Cluj şi că este încântat că este considerat arma secretă a Ştiinţei.  

„M-am simţit foarte bine după ce am marcat golul decisiv cu CFR, dar mai ales m-am bucurat pentru echipă, pentru munca tuturor, importante sunt punctele. Golul marcat cu CFR e în Top 3 din cariera mea, l-am revăzut de multe ori. A fost un moment special pentru mine, dar mai ales pentru echipă. Mi-au transmis multe mesaje prietenii mei din Croaţia, fiindcă derby-urile din România sunt transmise şi acolo. După acest gol, am primit foarte multe mesaje pe Instagram din partea fanilor şi nu încetează să vină aceste mesaje, nu se mai opresc, sunt foarte surprins. Nu vreau să vorbesc despre titlu, fiindcă mai avem multe meciuri, dar dacă vom câştiga toate meciurile ne vom atinge obiectivul. Va fi un meci complicat cu Farul, dar avem valoare şi vom da sută la sută pentru cele trei puncte. Sunt aici să speculez orice şansă mi se oferă, îi respect deciziile antrenorului şi când pot juca o fac cât pot de bine. Dacă sunt arma secretă, atunci e foarte bine, mă bucur, tot ce contează este să ajut echipa” a spus Ante Roguljic.

Folosit în 13 meciuri de Laurenţiu Reghecampf, jucătorul venit în Bănie în acest sezon a adunat numai 300 de minute pe teren, timp în care a marcat de patru ori, pentru o medie de un gol la 75 de minute.