Reghecampf: “Cu victorie la Farul s-ar schimba foarte multe lucruri pentru noi”

0
850

După victoriile din derby-urile cu FCSB şi CFR Cluj, Universitatea Craiova se deplasează la Ovidiu, pentru meciul cu Farul lui Gică Hagi, programat sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii I. Antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, spune că rezultatul partidei cu Farul va conta foarte mult pentru finalul acestui sezon al alb-albaştrilor. Reghe spune că echipa sa se apropie de jocul pe care el şi-l doreşte şi spune că are în acest moment 16-17 jucători care ar merita să fie titulari. 

 „Ne obligă ultimele două rezultate şi faptul că am reuşit să fim mai aproape de locul 2. Ştim că va fi dificil cu Farul, o echipă bună, cu jucători tehnici, bine organizaţi, cu un antrenor bun, imediat după ce Gică Hagi a tras un semnal de alarmă, au câştigat la Piteşti. Sper ca jucătorii mei să aibă în memorie partida pe care am pierdut-o la Constanţa şi să nu mai aibă parte de greşeli şi delăsare ca atunci, să avem determinare, seriozitate şi să avem parte de un rezultat pozitiv. Cu o victorie la Constanţa putem schimba ce se va întâmpla în finalul acestui sezon, mai ales că urmează şi meciul dintre CFR şi FCSB şi indiferent ce rezultat va fi acolo noi trebuie să ne luăm punctele în următorul meci. Cu o victorie a noastră la Constanţa, s-ar schimba foarte multe lucruri. Ca de obicei, Gică Hagi va pregăti meciul la victorie, dar şi noi vrem acelaşi lucru. Trebuie să arătăm ce ne dorim în finalul acestui sezon, pentru a-l pregăti şi pe următorul. Nu mai avem loc de greşeli în finalul acestui sezon. Echipa se apropie de ce vreau eu să joace, dar mai e de lucrat, sunt lucruri pozitive la mentalitate, care ne îndeamnă să mergem pe aceeaşi direcţie. În ultima perioadă, recunosc că toţi jucătorii intră bine, indiferent dacă sunt titulari sau rezerve, la început cei care veneau de pe bancă nu dădeau impuls echipei, erau dezamăgiţi. Este concurenţă, sunt 16-17 jucători care ar merita să fie titulari.  Şi Găman este apt şi ar putea apărea pe teren. Avem o singură problemă, cu Elvir Koljic, el e 50-50, sper să poată juca” a declarat Laurenţiu Reghecampf.