Poliţiştii doljeni, captură impresionantă de ţigarete de contrabandă

0
599
Noaptea trecută, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au depistat, un bărbat de 39 de ani, din judeţul Dolj în timp ce transporta ţigarete fără timbru fiscal.
Noaptea trecută, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au depistat pe strada “Lămâiţei”, din municipiul Craiova, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din judeţul Dolj. Cu ocazia controlului autoturismului au fost identificate 23 de cutii ce conţineau 230.000 de ţigarete, fără a avea aplicate marcaje fiscale, existând suspiciunea că provin din activităţi de contrabandă. Întreaga cantitate , precum şi autoturismul folosit au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de contrabandă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie, prin unitatea de parchet competentă.