Spitalul de Boli Infecţioase, fără terapie intensivă până în toamnă

0
323

Chiar dacă de mai bine de doi ani beneficiază de aparatură medicală ultramodernă şi de un spaţiu amenajat ca la carte, Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova rămâne, cel puţin până la toamnă, nefuncţională. Lipsa de specialişti a fost până acum principalul impediment, însă conducerea unităţii sanitare a anunţat că problema este pe cale să-şi găsească o rezolvare, un medic rezident, specialist din toamnă, urmând să lucreze aici.

O secţie de Terapie Intensivă care să funţioneze în cadrul Spitalului „Victor Babeş” este foarte importantă întrucât aici ar trebui să ajungă pacienţii cu boli infecţioase grave – comele hepatice, meningoencefalitele acute de natură infecţioasă, tuberculoza în faze avansate – în general boli contagioase, care reprezintă un pericol în plus pentru pacienţii internaţi într-o secţie de reanimare obişnuită. Din acest motiv, în urmă cu mai mulţi ani, s-a luat hotărârea amenajării unor secţii de Terapie Intensivă în cadrul spitalelor cu profil de boli infecţioase din ţară, printre care şi cel din Craiova. De mai bine de doi ani, însă, conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova caută cu disperare un medic specialist pentru a pune în funcţiune la parametrii maximi secţia. În mai multe rânduri, postul a fost scos la concurs, însă, abia la începutul acestui an a fost găsit un medic care să îndeplinească toate cerinţele.

Aparatură medicală de un milion de euro, nefolosită

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a precizat că doi medici rezidenţi, unul în anul III, celălalt în ultimul an de studiu vor lucra în cadrul Secţiei de Terapie Intensivă. Aceştia vor avea la dispoziţie aparatură medicală ultramodernă după ce, în anul 2010, Banca Mondială, prin intermediul Ministerului Sănătăţii, a oferit peste un milion de euro pentru dotarea viitoarei secţii de Terapie Intensivă a spitalului. Au fost cumpărate cu această ocazie ecografe şi aparate de radiologie portabile, congelator la -80 de grade Celsius, unde sunt depozitate probele bolnavilor, ventilatoare, electrocardiografe, fibroscoape sau oftalmoscoape.

Până la toamnă, în spaţiul rezervat Terapiei Intensive vor fi trataţi doar bolnavii care nu se află în stare foarte gravă. Pentru cazurile grave, care necesită intubaţie şi alte proceduri specifice medicii spun că nu pot acţiona deocamdată pentru că nu au competenţele necesare. Prin urmare aceştia sunt transferaţi la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Craiova sau la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

„Avem în sfârşit personal. Sunt doi colegi tineri rezidenţi, care nu sunt încă specialişti. Unul din ei va deveni specialist din toamnă, dar va veni pe post de la 1 martie a.c. Acum este la Bucureşti la Institut să se acomodeze cu specificul Terapiei Intensive de boli infecţioase. Celălalat coleg este ceva mai tânăr, este rezident de anul III, şi va veni probabil peste un an şi jumătate. Din toamnă vom funcţiona, sper, cu toate forţele în sensul că vom da drumul şi la serviciul de gardă şi va funcţiona o terapie intensivă în folosul populaţiei”, a declarat conf. dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.

Medic căutat timp de doi ani

În ceea ce priveşte lipsa specialiştilor, reprezentanţii unităţii sanitare acuză o problemă întâlnită în tot mai multe spitale din ţară. Deficitul de cadre medicale se resimte din ce în ce mai puternic pe fondul migrării specialiştilor români către spitalele din străinătate pentru salarii şi condiţii de muncă mai bune. „De un an şi ceva căutam specialişti şi nu suntem singurii în această situaţie. Toate secţiile de terapie Intensivă din ţară sunt în căutare de specialişti. Pentru că aceştia sunt puţini, sunt valoroşi şi de obicei caută să plece în străinătate. Noi am găsit, iar perspectivele pentru acest serviciu sunt îmbucurătoare. Departamentul funcţionează de mai mult timp, dar sub acest auspiciu de terapie intensivă modernă nu. E o problemă la nivel naţional. Medicii tineri pleacă pentru că salariile sunt mici şi atunci apare tentaţia de a merge acolo unde condiţiile sunt pe măsura aşteptărilor”, a mai spus managerul de la Boli Infecţioase.