Ştiinţa a anihilat Farul lui Hagi şi începe play-off-ul pe podium

0
729

Universitatea Craiova a terminat sezonul regular în trombă, învingând Farul şi, după 6 victorii în ultimele 6 meciuri, trupa lui Reghecampf va începe play-off-ul pe podium. Deşi nu s-a desprins categoric pe tabelă, Ştiinţa a avut meciul sub control, a acoperit bine zonele şi n-a oferit vreo oportunitate trupei lui Hagi, mai neputincioasă ca oricând în jumătatea adversă. În ciuda afişului partidei, cu două echipe spectaculoase şi sigure de play-off, n-am avut parte de vreo mare ocazie de gol. Farul nu şi-a creat nici măcar o situaţie periculoasă în meci, în timp ce Ştiinţa a pus ceva probleme prin Bancu şi Cîmpanu, în prima parte, şi Ivan şi Creţu, în repriza secundă. Deşi Hagi s-a burzulit că n-a primit pe final de joc două faulturi la 25 de metri de poarta lui Pigliacelli, Ştiinţa a fost prejudiciată de un penalty clar în prima repriză. Artean evită ciocnirea cu Creţu, dar îl loveşte în spatele ghetei, provocând căderea mijlocaşului. În locul unui penalty care ar fi deblocat tabela, Creţu a primit galben.

Dreptate a făcut însă Paul Papp, în finalul primei părţi. La fel ca anul trecut, când înscria chiar înainte de pauză în poarta Viitorului, într-un meci arbitrat tot de Bîrsan, stoperul Ştiinţei a marcat pentru 1-0. Câştigând duelul aerian cu Larie, Papp a speculat centrarea lui Vătăjelu şi şi-a încununat prestaţiile solide de anul acesta, când pare să se completeze ideal cu Screciu, în centrul defensivei.

Craiova a început mai bine partea secundă, cu presing avansat şi câteva şanse de a-şi dubla avantajul, care au mai încălzit tribunele. Pe final, Farul a îndrăznit mai mult, după intrarea lui Omoh, însă Pigliacelli a avut totuşi o seară liniştită.

Universitatea Craiova – Farul Constanţa 1-0

A marcat: Papp 44.

Universitatea Craiova: Pigliacelli 6 – Vătăjelu 7 (Conte ’46) 5, Papp 8, Screciu 7, Bancu 7 – Cîmpanu 5 (Roguljic ’65) 5, Al. Creţu 6, Mateiu 5 (Bic ’80), Gustavo 7 (Nistor ’79) – Markovic 5 (Koljic ’65) 5, Ivan 7. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Farul Constanţa: Aioani – Boboc, Larie, Artean, De Nooijer – Ciobanu (Radaslavescu ’46), Nedelcu (Dussaut ’70), Purece (Grameni ’46), Pitu (Omoh ’70) – Ad. Petre (Moldoveanu ’46), Jefte. Antrenor: Gheorghe Hagi

Arbitru: Marcel Bîrsan 5.